Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, prin Galeria Paul Sima, organizează vernisajul expoziției ARTMiND – Cătălin Iurian, realizată în colaborare cu Departamentul de Pictură al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.
„Expoziția ARTMiND aduce în fața publicului o serie provocatoare de lucrări în care haosul și ordinea se succed într-o manieră picturală deosebită. Cătălin Iurian proiectează prin intermediul pânzelor sale ideea unei lumi guvernate de cantități și proporții libere. Fiecare tablou captează o secvență a acestui univers enigmatic care se autosusține, oscilând constant între armonie și dezordine.”, declară organizatorii
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 29 februarie 2024, de la ora 18:00, în Galeria Paul Sima, Clubul Casei Universitarilor (str. Emmanuel de Martonne nr. 1).
Expoziția poate fi vizitată până marți, 19 martie 2024, de luni până vineri, în intervalul orar 15:00 – 17:00. Intrarea este liberă.