Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Expoziția „Totul a început cu Ilse Aichinger (1921 ̶ 2021). Povestind dinspre final și către final”, organizată la UBB

2 mai, 9:00 am - 1 iulie, 2:00 pm

Biblioteca Austria a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează în perioada 2 mai – 1 iulie 2022 expoziția „Totul a început cu Ilse Aichinger (1921  ̶  2021). Povestind dinspre final și către final”.

Cu Ilse Aichinger, după cum spune o vorbă celebră a lui Hans Weigel, începe literatura austriacă postbelică. Mai bine de șase decenii,  Aichinger a fost una dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane de limbă germană. La 1.11.2021 Ilse Aichinger și sora ei geamănă, Helga ar fi implinit o sută de ani. Cu acest prilej expoziția de față reconstituie viața și creația marii scriitoare austriece, făcând permanent trimitere și la istoria atât de diferită a surorii ei, care, în 1939, a fost nevoită să se stabilească în Anglia, fugind din calea naziștilor, și care ulterior a devenit artistă. De multe ori, operele celor două iau naștere în dialog”, au declarat organizatorii. Curatoarele expoziției sunt Christine Ivanovic și Sugi Shindo.

Programul de vizitare este de luni până vineri, în intervalul orar 9.00 – 14.00, iar pentru grupe mai mari de 10 persoane este necesară trimiterea unui email la adresa biblioteca.austria.lslg@ubbcluj.ro.

 

 

Detalii

Începe:
2 mai, 9:00 am
Se termină:
1 iulie, 2:00 pm
Eveniment Categories:
,