Universitatea Babeș-Bolyai găzduieşte, în perioada 10-13 aprilie 2017, Turneul Final al Campionatului Național Universitar de Fotbal, ediția 2016-2017.
Turneul, organizat în parteneriat cu Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, aliniază la start opt echipe studențești din România – echipa Universității Babeș-Bolyai, cea a Universităţii din Oradea, echipa Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” Iaşi, a Universităţii din Petroşani, cea a Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, echipa Universității de Vest din Timişoara, formaţia Universităţii Politehnice din Timişoara, precum şi echipa de fotbal a Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.
Echipele participante la etapa finală a Campionatului Național Universitar vor sosi la Cluj-Napoca în cursul zilei de 10 aprilie 2017, dată la care va avea loc și tragerea la sorți a partidelor, acestea urmând să se desfășoare marţi, 11 aprilie 2017, de la orele 10.00 şi 17.30, respectiv miercuri, 12 aprilie 2017, de la ora 10.00, în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”.
Finalele Campionatului Naţional Universitar de Fotbal vor avea loc joi, 13 aprilie 2017, de la orele 9.30 (finala mică) şi 11.00 (finala mare).
„Pentru noi, ca Universitate, găzduirea acestui eveniment este foarte importantă, nu doar din perspectiva faptului că echipa de fotbal a Universității Babeș-Bolyai a cucerit, anul trecut, pentru prima oara, titlul național, ci și pentru că organizarea acestui turneu arată că UBB este o universitate dedicată atât tradiției, cât și excelenței în toate domeniile. Mai mult decât atât, locul firesc al unui campionat universitar este într-un centru universitar, iar Universitatea Babeş-Bolyai are cel mai modern campus sportiv universitar din această parte a Europei”, a declarat prof. univ. dr. Cosmin Irimieș, directorul general adjunct al UBB.
Preşedintele Comitetului de organizare, prof. univ. dr. Dan Lazăr (prorector al UBB) a precizat că speră ca studenții clujeni să se ridice și în acest an la nivelul performanței de la ediția precedentă a Campionatului: „Avem o echipă puternică, suntem campioni naționali și ne-am clasat pe locul 8 în Europa. Ne dorim, evident, un nou titlu, însă acest lucru va fi posibil doar cu susținerea studenților și a tuturor clujenilor, pe care îi așteptăm în număr cât mai mare în Parcul Babeș, alături de echipă”.