Încarc Evenimente

Oda Bucuriei – Concert simfonic aniversar de Ziua Universității Babeș-Bolyai

3 noiembrie, 6:00 pm - 8:00 pm

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) marchează, în data de 3 noiembrie 2025, împlinirea a 106 de ani de la susținerea, de către profesorul Vasile Pârvan, a cursului inaugural al Universității românești din Cluj – „Datoria vieții noastre” -, dar și împlinirea a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, personalitate de o însemnătate aparte pentru tradiția Universității noastre.

Momentul este celebrat în acest an printr-un concert aniversar cu o semnificație specială, susținut, în data de 3 noiembrie 2025, de la ora 18.00, în Auditorum Maximul a UBB (str. M. Kogălniceanu nr. 5), de New Hope Orchestra, dirijor Octavian Lup. Concertul va cuprinde Uvertura la Nunta lui Figaro (Wolfgang Amadeus Mozart) și opere reprezentative pentru traseul european, misiunea și valorile UBB, precum „Oda bucuriei” – imnul Uniunii Europene, dar și al UBB sau Simfonia a 7-a (imnul libertății) și Concertul pentru pian nr. 1 de Ludwig van Beethoven, în interpretarea unui elev extrem de talentat,  pianistul Robert Bașcoveanu, cu participarea corului Anima Mundi și a dirijorului Andrei Dunca.

Intrarea este liberă, cu rezervarea prealabilă a locului pe www.iabilet.ro.

Detalii

Dată:
3 noiembrie
Oră:
6:00 pm - 8:00 pm
Categorii Eveniment:
,
Etichete Eveniment:
, ,

Loc de desfășurare

Auditorium Maximum
str. Mihail Kogălniceanu nr. 5
Cluj-Napoca, Romania
+ Hartă Google