Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Prelegerea „Analyzing complex cause-effect models in the social sciences”, organizată la UBB

24-03-2022, 4:00 pm - 5:00 pm

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va continua joi, 24 martie 2022, de la ora 16.00, seria de cursuri și prelegeri „Studium Generale” a Institutului STAR-UBB, găzduită de Turnul Croitorilor, cu o  prelegere cu tema „Analyzing complex cause-effect models in the social sciences” (Investigarea modelelor complexe de tip cauză-efect în științele sociale), susținută de prof. Marko Sarstedt (Ludwig-Maximilians-University Munich, Germania / Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, UBB).

Marko Sarstedt este unul dintre cei mai importanți și reputați experți în modelarea prin ecuații structurale prin tehnica celor mai mici pătrate parțiale (Partial Least Squares Structural Equation Modeling – PLS-SEM). În ultima decadă, Marko Sarstedt a contribuit semnificativ la dezvoltarea metodologică și popularizarea PLS-SEM în rândul cercetătorilor din întreaga lume, în domenii dintre cele mai diverse, cu precădere în științele sociale. Metodele dezvoltate de Marko Sarstedt alături de colaboratorii săi au devenit standarde în domeniu, fiind adoptate pe scară largă la nivel internațional. Lucrările sale au fost publicate în reviste științifice internaționale prestigioase, influența și impactul internațional aducându-i lui Marko Sarstedt statutul de Highly Cited Researcher în 2018, statut menținut de-a lungul anilor care au urmat, conform evaluărilor scientometrice realizate și publicate de Clarivate. În prezent, lucrările sale publicate numără peste 110.000 citări, conform Google Scholar, dintre care peste 33.000 citări în reviste indexate Clarivate Web of Science.

Studium generale este un spațiu de întâlnire interdisciplinar al profesorilor și studenților Universității Babeș-Bolyai și ai invitaților lor. Studium generale permite dialogul dintre discipline și angajează universitatea într-o reflecție asupra propriilor întrebări universale asupra cunoașterii. Aceasta dovedește continuitatea cu practicile intelectuale ale universităților medievale legate de întrebările quodlibetale: despre orice pentru fiecare, în aceeași comunitate de studiu. Studium generale la Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul Institutului Star-UBB, reprezintă o serie de conferințe săptămânale, în timpul anului academic, ținute de personalități ale universității sau invitate, care chestionează o temă a propriei discipline în dialog cu alți membri ai universității. Inițiat în anul 2019 de prof. univ. dr. Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai, acest program de conferințe și-a reluat cursul într-o nouă formă, cursul va fi transmis online pe canalul de Youtube al UBB (https://StudiumGenerale) și pe pagina de Facebook a Universității (https://www.facebook.com/UnivBabesBolyai).

Detalii

Dată:
24-03-2022
Oră:
4:00 pm - 5:00 pm
Categorie Eveniment: