Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizeaza joi, 26 mai 2022, de la ora 16.00, prelegerea cu tema „Funcționalitatea materialelor: de la organizare structurală la aplicații” susținută de prof. univ. dr. Lucian Baia (Facultatea de Fizică, UBB). Evenimentul face parte din seria de cursuri și prelegeri „Studium Generale” a Institutului STAR-UBB, găzduită de Turnul Croitorilor.
Prezentarea va urmări pe lângă modul în care cercetările de tip interacționist sunt compatibile cu concepția fenomenologică despre acțiune și socialitate, și cum dezvoltările recente ale acestor metodologii reușesc să surprindă aspecte esențiale ale acțiunii. În a doua parte a prezentării, discuția se va axa pe câteva investigații în desfășurare inspirate din analiza conversațională, în care producția de sens este puternic asociată cu „organizarea acțiunii”. Bazându-se pe studiul etnografic al conversației al lui Goodwin, Gallagher propune o descriere mai completă a situației interactive ca „o situație agentivă comună”, „un context comun în care ne întâlnim unul pe altul”.
Studium generale este un spațiu de întâlnire interdisciplinar al profesorilor și studenților Universității Babeș-Bolyai și ai invitaților lor. Studium generale permite dialogul dintre discipline și angajează universitatea într-o reflecție asupra propriilor întrebări universale asupra cunoașterii. Aceasta dovedește continuitatea cu practicile intelectuale ale universităților medievale legate de întrebările quodlibetale: despre orice pentru fiecare, în aceeași comunitate de studiu.
Studium generale la Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul Institutului Star-UBB, reprezintă o serie de conferințe săptămânale, în timpul anului academic, ținute de personalități ale universității sau invitate, care chestionează o temă a propriei discipline în dialog cu alți membri ai universității.
Inițiat în anul 2019 de prof. univ. dr. Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai, acest program de conferințe și-a reluat cursul într-o nouă formă, cursul va fi transmis online pe canalul de Youtube al UBB (https://StudiumGenerale) și pe pagina de Facebook a Universității (https://www.facebook.com/UnivBabesBolyai).