Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Prezentarea cu titlul „Tulburarea maniacală, creativitatea și sărbătoarea – abordarea evoluționist culturală” are loc la UBB

18-04-2018, 6:00 pm - 8:00 pm

Universitatea Babeș-Bolyai găzduiește miercuri, 18 aprilie, de la ora 18, o prezentare cu titlul „Tulburarea maniacală, creativitatea și sărbătoarea – abordarea evoluționist culturală”, susținută de domnul Prof. Univ. Dr. Mircea Lăzărescu de la Universitatea din Timișoara, membru eminent al Academiei de Științe Medicale.

Întâlnirea va avea loc în cadrul Atelierului Multidisciplinar și Interuniversitar de Filosofie și Antropologie Medicală, în clădirea Clinicii Medicală II, str. Clinicilor nr. 2-4, etajul II, Sala Bibliotecii.

Atelierul este un Centru de Excelență acreditat în cadrul Centrului de Filosofie Aplicată de la Facultatea de Istorie și Filosofie a UBB şi se desfăşoară sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai, fiind un cadru informal de discuţii multi- şi transdiciplinare, focalizate pe chestiuni care se află la confluenţa diferitelor specialităţi ce studiază omul (filosofia, psihologia, sociologia, antropologia, istoria, dreptul, teologia, literatura etc.).

Pentru mai multe informații vă invităm să accesați www.afsam.eu.

Detalii

Dată:
18-04-2018
Oră:
6:00 pm - 8:00 pm
Categorii Eveniment:
,

Loc de desfășurare

Clinica Medicala II
Str. Clinicilor nr. 2-4
Cluj-Napoca, Romania
+ Hartă Google