Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și The Duke of Edinburgh International Award România au încheiat un parteneriat în vederea derulării programului Duke of Edinburgh la UBB, program adresat tuturor studenților universității, înscriși la nivel licență sau masterat.
Programul „The Duke of Edinburgh`s International Award” este deschis tuturor tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-24 ani, indiferent de mediul de provenienţă. Este non-competitiv, plăcut, voluntar şi un program echilibrat care necesită un efort susţinut de-a lungul parcurgerii sale. El oferă un cadru de educaţie nonformală care este complementar educaţiei formale sau care oferă un substitut acolo unde oportunităţile formale nu sunt disponibile.
Totodată, „The Duke of Edinburgh`s International Award” este un program care oferă posibilitatea tinerilor să îşi demonstreze dezvoltarea personală şi progresul realizat într-un cadru internaţional recunoscut.
Tinerii iau parte la program voluntar și în timpul lor liber. După finalizarea nivelului ales, adițional dezvoltării lor personale și cunoașterea abilităților, vor primi un certificat de recunoaștere a eforturilor depuse, recunoscut la nivel internațional și vor lua parte la o ceremonie la care participă personalități din țară și din străinătate.
Ceremoniile de la nivelul de Aur sunt găzduite de Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei Române, patronul programului, la palatul Elisabeta din București. O parte inseparabilă a participării în program este crearea de noi relații și prieteni care sunt în căutarea de provocări și oportunități asemănătoare.
Pentru mai multe informații despre Award, puteți consulta pagina oficială https://dofe.ro/ro/acasa/
The Duke of Edinburgh International Award România organizează un curs de formare lideri în data de 13 noiembrie 2021, la care se pot înscrie studenții doritori să sprijine alți studenți/tineri în parcurgerea programului.
Pentru înscriere la cursul de lider sau alte informații despre program, studenții se pot adresa dr. Anca Kiss (anca.kiss@ubbcluj.ro) Centrul de Cooperări Internaționale – UBB.