Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Risky Business Student Challenge UBB – un proiect care urmărește mobilizarea potențialului de creativitate și inovare al studenților

05-04-2018, 8:00 am - 07-05-2018, 5:00 pm

Universitatea Babeș-Bolyai lansează o nouă provocare adresată studenților, aceea de a participa, în perioada 5 aprilie – 7 mai 2018, la Risky Business Student Challenge UBB (RBSC-UBB), un eveniment în cadrul căruia toți studenții, indiferent de specializare își vor putea descoperi înclinația antreprenorială și vor fi provocați și ajutați să își contureze mai bine ideile de afaceri.

Risky Business Student Challenge UBB este primul proiect al programului UBB4Society&Economy dezvoltat în cadrul Oficiului de Management Transfer Tehnologic si Cognitiv (OMTTC) al UBB, sub egida Institutului STAR-UBB, având ca obiectiv încurajarea transferului de cunoaștere către societate.

Coordonat de către conf. univ. dr. Emil Crișan, programul urmărește implementarea unor mecanisme de accelerare/incubare educaționale pentru studenții UBB, astfel încât  activitatea de cercetare și diplomele obținute să nu reprezinte finalul unui traseu, ci un început al transferului cunoștințelor în mediul social prin acțiuni antreprenoriale.

Pe lângă pregătirea profesională, toți studenții, indiferent de specializare, pot să își descopere înclinația antreprenorială participând la Risky Business Student Challenge UBB (RBSC-UBB). Dacă unele produse, unele programe de calculator sau unele servicii nu ți se par suficient de bune, înseamnă că ești un client interesat de soarta ta. Dacă ai de gând să produci, să schimbi sau să faci un produs, un serviciu sau orice altceva pentru o lume mai bună, înseamnă că ai o înclinație antreprenorială. Poți fi de la Chimie și să vrei o cafenea mai bună, poți fi de la Științe Economice și să vrei un material mai rezistent, poți fi de la Matematică și să vrei să optimizezi lumea. Poți să fii orice și să vrei orice. La RBSC-UBB vei fi provocat să îți conturezi ideea mai bine, vei fi ajutat de oameni care deja au schimbat ceva să începi să mergi pe calea antreprenorială. Vei fi cu oameni care au încercat și au greșit, cu oameni care au încercat și au reușit, parțial sau total. La RBSC-UBB nu e loc de greșeli, e loc de provocări, afirmă coordonatorii proiectului.

Aceștia vor organiza luni, 26 martie 2018, începând cu ora 17.00, în clădirea Facultății de Studii Europene de pe Str. Avram Iancu nr.19, o întâlnire preliminară pentru prezentarea RBSC-UBB 2018. În cadrul întâlnirii vor fi oferite detalii legate de condițiile de participare și modul de desfășurare a evenimentului

Calendarul evenimentului, precum și informații detaliate cu privire la programul  Risky Business Student Challenge UBB (RBSC-UBB) pot fi consultate accesând link-ul http://riskybusiness.ro/studentchallenge/ .

Detalii

Începe:
05-04-2018, 8:00 am
Se termină:
07-05-2018, 5:00 pm
Categorii Eveniment:
,

Loc de desfășurare

Facultatea de Studii Europene
str. Avram Iancu nr. 19
Cluj-Napoca, Cluj 400091 Romania
+ Hartă Google