Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a găzduit, în perioada 16-28 septembrie 2019, Școala de vară “CERN – School of Computing 2019 (CSC 2019), organizată în cooperare cu European Organization for Nuclear Research (CERN).
Realizată în parteneriat cu Universitatea Politenica din București (UPB), cea de-a 42-a ediţie a Şcolii de vară, una dintre cele mai vechi școli de vară din lume în domeniul informaticii, a reunit la Cluj-Napoca 70 de cursanți de 31 de naționalități, afiliați unui număr de 44 de instituții de cercetare din 24 de țări din întreaga lume.
„Noi am înființat recent la UBB un centru dedicat cybersecurity. Acest eveniment de clasă internațională se înscrie în acest program important al UBB și vor urma și altele. Mă bucură colaborarea bună între UBB și UPB în organizarea acestui eveniment științific CERN și le mulțumesc organizatorilor locali din UBB, dr. Niculescu și dr. Silaghi”, declară prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, prof. univ. dr. Daniel David.
Programul de activități academice a inclus trei secțiuni principale:
(1) Physics computing (Introduction to Physics Computing, Data Analysis, Machine Learning),
(2) Software engineering (Software Design in the Many-Cores Era, Tools and Techniques, Software Security)
(3) Data technologies (Data Management – Storage technologies, data workflows, reliability, security and Cloud, Data Management, Networking Fundamentals).
În cadrul acestora, experții și invitații CERN, profesioniști de top în domeniu, au prezentat concepte, metodologii şi tehnologii de ultimă oră din domeniile enunțate.
Alături de activitățile didactice, participanții au avut și un bogat program de activități culturale și sportive, activități care le-au permis să descopere istoria și bogățiile naturale ale Transilvaniei.
Detaliile evenimentului pot fi găsite la adresa: https://indico.cern.ch/event/769356/overview