Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

UBB găzduiește întâlnirea GUILD – organizația unora dintre cele mai reprezentative universități europene de cercetare avansată

06-09-2023, 12:00 pm - 07-09-2023, 1:00 pm

3 septembrie 2023

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va găzdui, în perioada 6-7 septembrie 2023, întâlnirea GUILD (https://www.the-guild.eu/), organizația unora dintre cele mai reprezentative universități europene de cercetare avansată, din care UBB face parte începând din anul 2020.

Temele care vor fi abordate sunt legate de alianțele universităților europene după 2028/2029, noul program cadru al Uniunii Europene (FP10 – după 2027) și relația dintre GUILD și ARUA (African Research Universities Alliance).

Din partea GUILD vor participa reprezentanții universităților membre (mai ales la nivel de prorectori și vicepreședinți responsabil cu aceste teme) și secretarul general al GUILD, profesorul Ole Petter Ottersen (fostul rector al Karolinska Institute). Comisia Europeană va fi reprezentată de Jorg Nieoff (DG RTD – Directorate General for Research and Innovation, ERA Innovation, Spreading Excellence and Research Careers). De asemenea, va participa directorul UEFISCDI, profesorul Adrian Curaj, iar prorectorul UBB responsabil de calitate, competitivitate și învățământ netradițional, prof. univ. dr. Marko Balint, va fi facilitatorul întâlnirii din partea UBB.

„Mă bucur să fim gazda acestei întâlniri, temele abordate fiind fundamentale pentru prezentul și viitorul ariei academice europene. Concluziile stabilitate aici vor deveni input și vor fi analizate la întâlnirea GUILD a rectorilor și în adunarea generală din toamnă de la Oslo. Intrarea UBB în GUILD – organizație selectivă, unde aderarea se face pe bază de invitație – a fost un eveniment major în istoria universității, care ne dă acces și ne facilitează contribuții importante la politicile academice europene și la arhitectura academică europeană”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

GUILD este organizația unora dintre cele mai importante universități europene focalizate pe cercetare avansată, unde calitatea de membru se dobândește doar pe bază de invitație, în urma unor analize care urmăresc profilul academic al membrilor și o reprezentativitate europeană. Membrii GUILD sunt (în ordine alfabetică):

 

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Detalii

Începe:
06-09-2023, 12:00 pm
Se termină:
07-09-2023, 1:00 pm
Categorii Eveniment:
,