Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

UBB își consolidează relația cu piața muncii

22-07-2020, 8:00 am - 5:00 pm

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a câștigat cele mai multe proiecte (cu cea mai mare valoare totală) în competiția națională dedicată organizării stagiilor de practică profesională a studenților, organizată în cadrul Programului Operațional Capital Uman.

Cele patru proiecte deja câștigătoare au o valoare totală de peste 18,69 milioane de lei (18.691.347,59 RON), iar lor li se adaugă un al cincilea proiect aflat pe lista de rezervă.

UBB este o universitate internațională organizată în logica world-class, focalizată pe generarea de cunoaștere, diseminată apoi eficient prin educație (predare/învățare) și utilizată inovativ în relație cu societatea și mediul socio-economic la nivel local, regional, național și internațional. Cu acest profil, UBB a fost acceptată recent în GUILD, organizația exclusivistă a unora dintre cele mai relevante universități world-class europene de cercetare avansată (research-intensive).

Este un truism să spunem că legătura cu piața muncii este esențială pentru UBB! Studenții UBB de la nivel licență, mai ales în zonele puternic vocaționale, trebuie să se integreze la absolvire performant pe piața muncii, la nivel local, național și internațional, iar absolvenții de master și doctorat trebuie să o poată dinamiza/schimba în mod inovativ. Mă bucur că am asigurat un suport financiar consistent, suplimentar celui din finanțarea instituțională, pentru practica studenților, pregătindu-i astfel adecvat pentru viața profesională. Le mulțumesc colegilor care și-au asumat elaborarea/managementul fiecărui proiect – dr. Gabriela Brendea, dr. Adrian Corpădean, dr. Markó Bálint, dr. Liliana Suciu, Dr. Iuliu Vescan – alături de echipele de experți din facultățile UBB, precum și Oficiului pentru Fonduri Europene pentru suportul profesionist”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Proiectele se înscriu în domenii de competitivitate pentru UBB, cu relevanță pentru piața muncii, precum STEM, dezvoltare durabilă/sustenabilitate, domeniile socio-umane în paradigma SMART și interdisciplinară etc., incluzând toate facultățile Universității.

 

Detalii

Dată:
22-07-2020
Oră:
8:00 am - 5:00 pm
Categorii Eveniment:
,
Etichete Eveniment:
, ,

Organizator

Universitatea Babeș-Bolyai

Loc de desfășurare

Universitatea Babeș-Bolyai
Str. Mihail Kogalniceanu nr. 1
Cluj-Napoca, Romania
+ Hartă Google