Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2020-2021, un număr de 4.875 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 10.000 de locuri în regim cu taxă și 2.550 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. Dintre locurile bugetate, 25 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie rromă, 170 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, iar alte 101 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara granițelor țării.
La nivel master, UBB va scoate la concurs, pentru anul universitar 2020-2021, un număr de 3.500 de locuri la buget şi 6.158 de locuri la taxă. Dintre locurile bugetate, 5 sunt destinate studenților rromi, iar alte 73 sunt destinate românilor de pretutindeni.
Candidații vor putea alege între cele 236 de programe de licență (învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă), respectiv cele 228 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă).
Admiterea în anul universitar 2020-2021 vine cu noutăţi în ceea ce priveşte specializările oferite, UBB propunând două specializări noi la nivel licență, la Facultatea de Studii Europene – Specializarea Diplomație în afaceri, respectiv la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – Specializarea Studii de conflict.
De asemenea, UBB propune 4 specializări noi de master: Marketing digital (limba maghiară), oferit de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Management și antreprenoriat cultural, în cadrul Facultății Teatru și Film, Managementul dezastrelor, propus de Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, respectiv Analiza spațială și organizarea teritorială/Spatial Analysis and Teritorial Organization (limba engleză), program oferit de Facultatea de Geografie.
Având în vedere restricțiile impuse de pandemia de COVID-19, UBB a decis ca admiterea din acest an să fie organizată exclusiv online, condițiile specifice fiind stabilite la nivelul fiecărei facultăți.
Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 9 și 30 iulie 2020. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor, perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile şi a fost stabilit la nivelul fiecărei facultăţi din cadrul UBB. Pentru mai multe detalii puteţi accesa link-ul: http://admitere.ubbcluj.ro/ro/.
Taxele de admitere şi taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2020-2021 sunt stabilite la nivelul fiecărei facultăţi şi pot fi consultate la adresa: https://www.ubbcluj.ro/ro/taxe/taxe_de_admitere .