Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

UBB va găzdui concertul susținut de World Doctors Orchestra pentru susținerea proiectului Telemedicina în epilepsie

25-05-2023, 6:00 pm - 10:00 pm

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va găzdui în Auditorium Maximum al UBB (str. Mihail Kogălniceamnu nr. 5), în data de 25 mai 2023, cu începere de la ora 18.30, concertul susținut de World Doctors Orchestra pentru promovarea și susținerea utilizării telemedicinei în tratamentul epilepsiei, evenimentul fiind susținut de mai multe instituții.

Concertul va cuprinde interpretarea Rapsodiei române, de George Enescu, a Concertului nr. 1 pentru vioară de Max Bruch și a Simfoniei Fantastice de Hector Berlioz, toate în interpretarea violonistului Alexandru Tomescu, sub bagheta dirijorului Stefan Willich.

Fondurile obținute în urma vânzării biletelor fiind direcționate către Rețeaua de Telemedicină în epilepsie, un proiect inițiat în 2016 de Asociația Cluburilor Lions România, Dr. Bogdan Florea, medic primar neurolog și Prof. Florin Amzica – Universitatea Montreal și membru al WDO.

Înființată în anul 2008, World Doctors Orchestra este un proiect ce combină muzica, responsabilitatea și inițiativele medicale la nivel global, iar implicarea UBB în proiect vine atât ca o continuare firească a inițiativelor UBB în domeniul biomedical (UBBMed), cât și ca un angajament (UBBCulture) pentru comunitate și de creare a unor evenimente transdisciplinare care abordează teme sociale de actualitate, precum seria de evenimente organizate sub egida „Psihologie și Muzică” (odată cu noua specializare/facultate de muzică din UBB).

„Alături de implicarea în comunitate și comunicarea accesibilă publicului larg a rezultatelor academice (UBBCulture), UBB este preocupată constant de starea de bine a societății, de creșterea implicării mediului academic în crearea unor politici publice în domeniul sănătății, acesta fiind și scopul principal al inițierii programului UBBMed, constituit ca parte a UBB School of Health tocmai pentru coagularea și coordonarea politicilor publice și cercetării avansate în domeniul sănătății. Așadar, simplu spus, acest eveniment este parte naturală din UBBCulture și UBBMed (aici mai concret pe linia UBBMed-Arts)”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

„Muzica ne aduce din nou împreună cu prilejul turneului World Doctors Orchestra (WDO) în România. Muzica e tămăduitoare. E uimitoare simfonia neuronală, dinamica sinapselor și felul în care creierul nostru se remodelează atunci când ascultăm muzică. Dar și inima. Inimile noastre se conectează, muzica ne aduce mai aproape de noi înșine și unii de alții, fiind una dintre cele mai autentice expresii ale umanității. Cu exceptia Statelor Unite ale Americii, WDO nu a concertat niciodata de doua ori in aceeasi tara. Pentru Romania, faptul ca WDO revine dupa 7 ani, cred ca e cel mai mare compliment si cred ca putem transforma concertul din Cluj-Napoca intr-o mare sarbatoare  a orasului in care traim si reusim sa facem mult bine celor de langa noi”, subliniază organizatorii evenimentului.

Biletele sunt disponibile pe platforma entertix.ro (https://www.entertix.ro/evenimente/16434/world-doctors-orchestra-si-alexandru-tomescu-25-mai-2023-casa-universitarilor-sala-auditorium-maximum-cluj-napoca.html).

Detalii

Dată:
25-05-2023
Oră:
6:00 pm - 10:00 pm
Categorii Eveniment:
,