Încarc Evenimente

Vernisajul expoziției ARTYO – Mihaela G. Tănăsescu, găzduit la UBB

14 mai, 6:00 pm - 8:00 pm

Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Sala „Liviu Vlad”, organizează vernisajul expoziției ARTYO – Mihaela G. Tănăsescu, realizată în colaborare cu Departamentul de Pictură al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 14 mai 2026, de la ora 18:00, în spațiul Sălii Liviu Vlad (Calea Moților nr. 11, etaj 5, sala 509). Cu ocazia vernisajului, intrarea este liberă.

Artista propune o serie de lucrări în care pictura devine spațiul unui dialog interior, construit între prezență și absență. Formele, adesea abstracte, nu redau direct experiențe, ci surprind ecoul lor emoțional, urme sensibile ale unor trăiri care persistă în timp. Gestualitatea și caracterul spontan al procesului de creație sunt esențiale, permițând emoțiilor să se așeze în straturi cromatice subtile. Deși profund personale, lucrările se deschid către o rezonanță universală, invitând privitorul la o întâlnire intimă cu propriile sale reverberații”, declară organizatorii.

Expoziția poate fi vizitată până vineri, 19 iunie 2026, de luni până vineri, în intervalul orar 15:00-17:00.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 445 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de mai mulți ani UBB ocupând primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

Detalii

Dată:
14 mai
Oră:
6:00 pm - 8:00 pm
Categorii Eveniment:
,

Loc de desfășurare

Sala Liviu Vlad
Sala Liviu Vlad (Calea Moților nr. 11, etaj 5, sala 509)
Cluj-Napoca,
+ Hartă Google