Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Ziua porților deschise la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a UBB

21-10-2023, 10:00 am - 4:00 pm

Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), organizează sâmbătă, 21 octombrie 2023, cea de-a XIV-a ediţie a evenimentului „Ziua Porților Deschise”. Activităţile se vor derula între orele 10.00 și 14.00, la sediul facultăţii (str. Arany Janos nr. 11), iar accesul va fi posibil pe baza programărilor, în limita locurilor disponibile.

Participanții vor putea urmări experimente chimice spectaculoase, realizate în aer liber, dar și în laboratoarele facultăţii, de către cadrele didactice şi studenţi sau pot participa la întâlniri cu absolvenţi ai facultăţii și parteneri din mediul economic.

De asemenea, elevii claselor a VII-a și a VII-a vor putea participa la Prima lectie de chimie, activitate care le este dedicată pentru a-i ajuta să se familiarizeze cu lucrul in laboratoarele de chimie si să constientizeze importanta chimiei în viața de zi cu zi.

„Tot ce ne înconjoară e chimie. Noi încercăm să le arătăm acest lucru și copiilor, astfel încât să îi atragem spre o materie care, la prima vedere și mai ales atunci când nu au acces la laboratoare, poate părea complicată și abstractă”, spun organizatorii evenimentului, menționând că acesta este organizat cu sprijinul unora dintre partenerii din mediul economic (companiile Emerson, Terapia și Sanex).

Pentru mai multe detalii despre acest eveniment vă invităm să accesați link-ul www.chem.ubbcluj.ro.

Detalii

Dată:
21-10-2023
Oră:
10:00 am - 4:00 pm
Categorii Eveniment:
,

Loc de desfășurare

Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică
str. Arany Janos nr. 11
Cluj-Napoca, Romania
+ Hartă Google