În 2 ianuarie 2023, în cadrul Galei Dezvoltării Durabile transmisă de TVR1, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a premiat cinci „campioni” în domeniul utilizării cu înțelepciune a apei. Acești campioni sunt organizații care au derulat proiecte de succes ce pun în valoare apa sau care urmăresc obiective de sustenabilitate în domeniul apei.
La categoria UNIVERSITĂȚI ȘI INSTITUTE DE CERCETARE, Facultatea de Geografie din cadrul Universiății Babeș-Bolyai (UBB) a câștigat cu proiectul: „Restaurarea zonelor umede și a turbăriilor din Regiunea de Nord-Vest (NWPEAT)”.
Criteriile de jurizare au fost următoarele: (1) calitatea proiectelor de a fi colaborative; (2) beneficiul public adus de proiecte; (3) creativitatea; (4) replicabilitatea și vizibilitatea; și (5) capacitatea de a genera continuitate.
Concursul face parte dintr-un demers mai amplu al Departamentului Dezvoltării Durabile (DDD), care a început în 2021. Este un ciclu competițional de 7 ani, prin care DDD își propune să identifice organizațiile care dovedesc atenție la problemele delicate ale societății și care derulează acțiuni în domeniul sustenabilității.
Proiectul NWPEAT se implementează prin Programul „Mediu, adaptare la schimbările climatice și ecosisteme” – RO-Mediu, Apelul de propuneri Restaurarea zonelor umede și turbăriilor, la care Operator de Program este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, și este finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European SEE 2014-2021. Răspunzând obiectivului Programului RO-Mediu, proiectul NWPEAT contribuie la îmbunătățirea stării ecosistemelor și reducerea efectelor presiunii antropice asupra acestora.
credit foto: Emi Gheorghe