Un grup de cercetători conținând membri ai Facultății de Geografie a UBB a publicat recent un articol în jurnalul academic Journal of Land Use Science, studiul prezentat contribuind la investigarea schimbărilor de utilizare a terenurilor apărute după 1990. Studiul abordează legătura dintre gestionarea pășunilor împădurite din zonele montane și tăierile de arbori identificate pe suprafețe extinse în România.
În general, pășunile împădurite sunt terenuri agricole folosite pentru pășunatul animalelor pe care se găsesc și arbori. Densitatea acestei vegetații forestiere este variată, pășunile împădurite ajungând uneori să aibă aspectul unor păduri. Inventarul Forestier Național din 2012 (bazat pe analiza imaginilor aeriene) înregistrează o suprafață de păduri cu circa 700000 ha mai mare decât suprafața pădurilor incluse în Fondul Forestier Național. O parte importantă din această suprafață este reprezentată de pășunile împădurite din zona montană (cca 350000 ha conform World Wide Fund România).
Datorită faptului că majoritatea pășunilor împădurite sunt terenuri agricole, acestora li se aplică legislația agricolă, inclusiv reglementările Politicii Agricole Comune. Acestea condiționează subvențiile acordate fermierilor de menținerea în stare bună a terenurilor, eliminând de la plată suprafețele compacte de tufărișuri și arbori de pe pășuni și impunând limite maxime în privința numărului de arbori dispersați de pe terenurile agricole. În același timp, exploatarea vegetației forestiere de pe pășunile împădurite se supune unor reglementări silvice. Însă, acestea sunt mai puțin restrictive decât cele aplicate pădurilor din Fondul Forestier Național (ex: tăierile rase sunt permise pe suprafețe mai mari, regenerările nu sunt promovate). Mai mult, deoarece pășunile împădurite sunt terenuri publice ale comunelor, atât autoritățile locale, cât și locuitorii din zona rurală se simt îndreptățiți să se folosească de resursele acestora. Aceste aspecte fac ca arborii de pe pășunile împădurite să fie mai vulnerabili la tăieri legale și ilegale decât arborii din pădurile incluse în Fondul Forestier Național.
Interviurile cu experți și cu decidenți locali au permis evidențierea unor situații concrete de manifestare a acestor vulnerabilități. Au fost identificate trei mari cauze pentru tăierea arborilor de pe pășunile împădurite: curățarea pășunilor (tăierea vegetației forestiere pentru menținerea sau mărirea suprafeței pentru pășunat sau pentru accesul la subvenții), exploatarea arborilor în scop comercial și tăierea arborilor pentru acoperirea nevoilor comunităților locale (lemn pentru construcții, lemn pentru practicarea meșteșugurilor tradiționale ș.a.).
Pentru a ilustra extensiunea tăierilor de arbori pe pășunile împădurite, autorii au recurs la un studiu de caz și la date de la Institutul Național de Statistică. Pe baza imaginilor satelitare (CORINE Land Cover) s-a constatat că, între 1990 și 2012, pe teritoriul comunei Măguri-Răcătău din județul Cluj s-a înregistrat trecerea de la pădure la vegetație arbustivă pe 16377 ha. 26% din aceste schimbări au avut loc pe terenuri din afara fondului forestier. În plus, la nivel național tăierile de transformare (activitate forestieră prin care arborii de pe pășunile împădurite sunt eliminați parțial sau în totalitate cu scopul menținerii suprafețelor de pășunat) au afectat anual între 3000 ha (minim, în 2002) și 20330 ha (maxim, în 2016) în perioada 2001-2016. Aceste calcule arată că suprafețele de pășuni împădurite și gestionarea acestora reprezintă elemente de luat în seamă atunci când se caută explicații pentru evoluția suprafețelor de pădure din România în perioada post-comunistă.
Pentru mai multe detalii referitoare la acest studiu vă invităm să accesați: https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/1747423X.2020.1719224.
