Institutul European de Inovare și Tehnologie își deschide primul Birou în România la UBB

28 aprilie 2023

European Institute of Innovation & Technology (EIT – Institutul European de Inovare și Tehnologie) își organizează Biroul regional pentru România al secțiunii EIT-Digital la UBB.

 EIT (https://eit.europa.eu/) este un organism al Uniunii Europene, care are rolul de a susține inovația și dezvoltarea tehnologică europeană, în programul Orizont Europa având, pentru perioada 2021-2027, un buget de peste 3 miliarde de Euro. EIT-Digital (https://www.eitdigital.eu/), ca secțiune a EIT (KIC – Knowledge & Innovation Community), este cel mai mare ecosistem european de inovare digitală, având în centru tehnologiile bazate pe cercetare (DeepTech), cu focalizare pe DigitalTech, DigitalCities, DigitalIndustry, DigitalWellbeing și DigitalFinance.

Organizarea Biroului Regional pentru România la UBB s-a realizat având în vedere profilul academic al UBB, la inițiativa Boardului EIT (cu implicarea reprezentantului României, dl. Răzvan Nicolescu), cu sprijinul Cancelariei Primului Ministru, miniștrilor educației și cercetării, autorităților locale (Primărie și Consiliu Județean), alături de partenerii UBB din ecosistemul clujean de inovare.

 „UBB este un vârf de lance în zona „computer science” și „innovation/technology” în țară, cu vizibilitate și impact la nivel internațional (și prin parteneriatele strategice cu Microsoft, SAS și UiPath), astfel încât demersul EIT-Digital în țară construiește pe acest fundament. Mă bucur că am reușit să aducem în oraș, dar pentru întreaga țară, un birou al unei instituții europene de referință în zona inovării/tehnologiei digitale. Biroul este organizat unde trebuie, adică într-o universitate globală, care, prin Tradiție & Excelență, generează Cultură-Știință-Inovație din 1581! Le mulțumesc tuturor celor implicați în această decizie, iar Biroul EIT Digital de la UBB va servi pe oricine este interesat de inovare și tehnologie în țară și i se adresează”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

La rândul său, CEO EIT Digital, Federico Menna a precizat că ,,aceasta reprezintă atât o piatră de temelie pentru UBB și pentru EIT Digital, cât și o realizare semnificativă pentru domeniul digital în Europa.  Expertiza UBB în ceea ce privește securitatea cibernetică și excelența academică sunt elemente importante implicate în ecosistemul pan-european al EIT Digital și vor contribui la misiunea rețelei, misiune care constă în crearea oportunităților regionale de creștere economică și a programelor antreprenoriale în sectorul digital. Rolul nostru fiind acela de a introduce inovația digitală în Europa, vedem UBB-ul ca pe un partener esențial pentru viitoarele proiecte pan-europene și ca un jucător-cheie în domeniul securității cibernetice și în cel al cercetării.” 

UBB are deja angajate programe complexe în cadrul EIT, precum programul de master în cybersecurity și un program de dezvoltare a abilităților antreprenoriale pentru inovare. De asemenea, recent, două noi proiecte de educație și cercetare-dezvoltare-inovare au fost câștigate la nivel european de consorții internaționale puternice (implicând și UBB și EIT sau experiența UBB în EIT): (1) Specialised Education Programs in Cybersecurity and Robotics (consorțiul include și UBB și EIT) și (2) Artificial Inteligence for Connected Industries (AI4CI) (consorțiul include UBB, în baza experienței acesteia în EIT).

EIT Digital este o organizație cu statut de lider în domeniul inovației digitale și al educației antreprenoriale la nivel European, contribuind la crearea unei Europe digitale puternice. Organizația crede în crearea și în modelarea unei Europe digitale competitive,  incluzive, printre caracteristicile căreia se numără competitivitatea, corectitudinea și al cărei scop este obținerea unui impact la nivel global prin intermediul inovației europene, aceasta fiind realizată prin talentul antreprenorial și prin tehnologia digitală.

EIT Digital întruchipează viitorul inovației, mobilizând o întreagă rețea pan-europeană inovativă, în care se regăsesc corporații europene de top, întreprinderi mici și medii, startap-uri, universități, institute de cercetare, în cadrul cărora studenții, cercetătorii, inginerii, dezvoltatorii de afaceri și investitorii conlucrează contribuind împreună prin mijloace tehnologice, prin talent, aptitudini, afaceri și prin mijloace financiare necesare dezvoltării antreprenoriatului digital.

EIT creează „o nouă generație” de întreprinderi digitale, de produse și de servicii digitale și contribuie la propagarea talentului antreprenorial, ajutând oamenii de afaceri, antreprenorii să se poziționeze la frontiera inovației în domeniul digital, oferindu-le suport tehnologic, talent și suport în vederea dezvoltării.

Crearea unei Europe Digitale Puternice va proteja valorile europene, aceasta definindu-se prin incluziune, corectitudine și sustenabilitate.

European Institute of Innovation & Technology (https://eit.europa.eu/)  este un organism al Uniunii Europene creat în 2008 pentru a sprijini activitatea de inovare a UE. EIT este parte a programului cadru al Uniunii Europene pentru Cercetare și Inovare (Horizon Europe), iar EIT Digital este o componentă a EIT axată pe digitalizare, inovare și sprijinirea antreprenoriatului în vederea întăririi poziției UE în lumea digitală.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.