Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a inaugurat în această săptămână laboratorul «EMERSON – Soluţii de automatizare a proceselor chimice».
Laboratorul inaugurat la UBB este primul laborator dedicat soluțiilor de automatizare a proceselor chimice, cu tehnologie de ultimă oră din industrie, inaugurat de compania EMERSON într-o universitate românească și primul finanțat integral în UBB.
„Universitatea noastră s-a angajat într-o direcție world-class pe care și-au asumat-o marile universități ale lumii, direcție care presupune activarea permanentă a tuturor celor trei componente academice de bază: componenta educațională, componenta de cercetare-dezvoltare-inovare, precum și legătura cu societatea/comunitatea. Am depășit acea mentalitate învechită conform căreia doar universitatea este cea care generează cunoaștere/inovare pe care o transferă apoi spre societate/comunitate; suntem conștienți că și societatea poate veni spre noi cu soluții inovative, astfel încât relația să fie una bidirecțională și, în final, eficientă. Laboratorul Emerson este un exemplu de astfel de relație bidirecțională, care servește toate componentele academice menționate anterior. Eu încerc mereu să amintesc că suntem în cea de-a patra revoluție industrială, care are informația ca o componentă principală, iar consecințele sunt foarte strâns legate de interacțiuni de tip „cyber-physical” și de automatizări complexe. Emerson, ca unul din liderii globali în inginerie/tehnologie, alături de UBB, o universitatea globală la nivel academic, își aduc astfel împreună contribuția la ce-a de-a patra revoluție industrială, ilustrând bine relație bidirecțională de care avem nevoie astăzi”, a afirmat rectorul UBB, prof. univ dr. Daniel David, cu ocazia inaugurării laboratorului EMERSON.
La rândul său, decanul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică a UBB, conf. univ. dr. Gabriela Nemeș, a subliniat că UBB a avut și continuă să aibă „o colaborare frumoasă cu EMERSON, colaborare concretizată atât în programe de practică și internship pentru studenți, cât și, în acest moment, prin realizarea integrală cu finanțare EMERSON, a laboratorului care oferă soluții complete de automatizare a proceselor chimice”.
Prezent la inaugurarea laboratorului, managerul general al companiei EMERSON, Alina Negru, a subliniat importanța colaborării cu mediul universitar.
„De 15 ani avem o colaborare frumoasă cu UBB, pe diferite segmente, de la servicii financiare, până la subiecte precum informatică, fizică și chimie. De-a lungul acestor ani, am abordat mai multe direcții de cooperare, precum programe de mentorat studenți, traininguri, școli de vară, engineering bootcamps, dar și multe alte tipuri de activități educaționale. Consider că acest transfer de know-how între universitate și studenți îi va motiva pe aceștia, atunci când se realizează pe plan profesional, să se întoarcă spre universitate și să împărtășească, la rândul lor, cunoștințele pe care le-au dobândit de-a lungul timpului.”, a adăugat managerul general EMERSON.
Colaborarea între Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și compania EMERSON va continua atât din punctul de vedere al funcționării laboratorului, cât și în direcția inițierii unor programe curriculare în vederea pregătirii cât mai eficiente și aplicate a studenților pentru intrarea pe piața muncii.