Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Muzeul Memorial David Prodan, în colaborare cu cercul Etnostud al Facultății de Litere a UBB, organizează lansarea cărții Biserica mișcătoare. Eseu de socioantropologie religioasă (autor: prof. univ. dr. habil. Elena Platon).
„Volumul este rezultatul unei cercetări de teren pe care autoarea a realizat-o în județul Maramureș și oferă o analiză în profunzime a conflictelor apărute în viața confesională a unor comunități rurale din nordul Transilvaniei la începutul anilor 1990, precum și efectele produse de aceste neînțelegeri în planul relațiilor sociale dintre săteni. Investigația culturală multistratificată aduce în lumină toți factorii implicați: biserica, religiozitatea trăită, cutumele, imaginarul social și cultural, dar și psihologia individuală și mentalitatea locală. Cu rigoare argumentativă și pe baza observației de teren, sunt analizate contextual discontinuitățile și mutațiile faptelor socioculturale”, declară organizatorii.
Pe lângă autoare, vor lua cuvântul conf. univ. dr. Eleonora Sava, din partea cercului Etnostud, și muzeograf Gelu Teampău-Luca, din partea Muzeului Memorial „David Prodan”.
Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie 2024, de la ora 16.00, în sala D. Popovici a Facultății de Litere (str. Horea, nr. 31). Intrarea este liberă.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 443 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.