Lansarea lucrării „Religii și biserici la Chilia – județul Satu Mare” de Ioan Andreica

24 septembrie 2024

Presa Universitară Clujeană a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) lansează marți, 8 octombrie 2024, la Muzeul Județean Satu Mare, lucrarea „Religii și biserici la Chilia – județul Satu Mare” (ediția a II revizuită și adăugită), de Ioan Andreica.

La conferința de lansare a volumului vor lua cuvântul gazdele – reprezentanții Muzeului Județean Satu Mare -, reprezentanții UBB, în calitate de  organizatori ai evenimentului,  precum și autorul lucrării, programul evenimentului cuprinzând și o sesiune de întrebări și discuții.

Evenimentul se va bucura și de prezența unor artiști din zona Țării Codrului – Călin Borșe la taragot și taraful condus de Ionuț Rotar –, alături de invitați codreni ce vor reda atmosfera autentică a satelor românești din Țara Codrului și care vor crea un context tradițional în ton cu tematica lucrării.

„Acest eveniment se înscrie în programul mai larg anunțat de UBB de a susține tradițiile etnografice românești, program care a derulat deja o serie de proiecte cunoscute publicului larg. Demersul editorial este dedicat unei localități (sat) reprezentative din Țara Codrului – Chilia (comuna Homoroade), care găzduiește și o gospodărie codrenească-muzeu din cadrul Muzeului Județean Satu Mare -, autorul, intelectual al locului, profesor de istorie, având deja mai multe lucrări publicate dedicate acestei vechi zone etnografice românești”, explică rectorul UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David.

Conferința de lansare va avea loc la Muzeul Județean Satu Mare, în data de 8 octombrie 2024, de la ora 12, în cadrul Muzeului de Artă.

 

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 443 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.