Lect. Dr. Ciprian I. Raț

ciprian_rat (2)Profesorul lunii octombrie

Domnul Lector Dr. Ciprian I. Raț și-a început activitatea la Universitatea Babeș-Bolyai în anul 2008 în calitate de director al unui proiect pentru stimularea revenirii în țară a cercetătorilor. Din 2015 ocupă și funcția de lector universitar în cadrul Departamentului de Chimie al Facultății de Chimie și Inginerie Chimică.

Domnul Lector Dr. Raț a obținut titlul de doctor în anul 2007 la Universität Bremen, Germania. După revenirea în România, a fost directorul a trei proiecte de cercetare obținute în competiții naționale și al unui grant instituțional. Prin intermediul a două dintre aceste proiecte a utilat un laborator de cercetare în chimie organometalică al Facultății de Chimie și Inginerie Chimică localizat în clădirea Institutului de Cercetări în Chimie “Raluca Ripan”. Pe lângă echiparea acestui laborator a fost implicat în modernizarea a două laboratoare didactice și a unui laborator de cercetare din cadrul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică. Rezultatele cercetărilor efectuate au fost publicate în articole științifice în reviste de prestigiu din fluxul principal de publicații, domnul Raț acumulând un indice h-index de 10. De asemenea, în anul 2015 Domnul Dr. Raț a primit premiul “Gherghe Spacu” al Academiei Române pentru contribuțiile în chimia compușilor organometalici ai stibiului și ai bismutului.

Activitatea didactică a domnului Lector Dr. Raț include discipline din domeniul chimiei anorganice și organometalice, respectiv al caracterizării structurale a compușilor anorganici, organometalici și coordinativi. Începând cu anul 2009 a coordonat pregătirea și activitatea de cercetare a mai multor studenți nivel licență și nivel master în cadrul Centrului de Chimie Supramoleculară Organică și Organometalică.

Domnul lect. dr. Raț Ciprian este implicat în multe activități instituționale, dintre care cea mai importantă este organizarea admiterii la FCIC, din calitatea de responsabil al biroului permanent al admiterii.