Lectorul suedez Tibor Norbert Erdös susține două prelegeri la UBB

Catedra de limbi și literaturi scandinave din cadrul Departamentului de Studii Anglofone și Scandinave de la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează joi, 13 noiembrie 2025, ora 14.00, și vineri, 14 noiembrie 2025, ora 12.00, două întâlniri cu lectorul suedez Tibor Norbert Erdös, Mumin ett finlandsvenskt bidrag till litteraturen și Svenska musikundret (från visor till EpaDunken).

Tibor Norbert Erdös are o vastă experiență în învățământul universitar. În prezent este lector la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta, unde predă suedeza la nivel licență și master și coordonează cursuri de comunicare interscandinavă, istorie culturală și limbă și cultură feroeză. A lucrat și la Universitatea Halmstad sau Uppsala, dar și la Universitatea populară din Göteborg. A contribuit la dezvoltarea materialelor online pentru învățarea limbii suedeze, a coordonat examene Swedex și a oferit sprijin profesorilor în mediile digitale de predare. Tibor Erdös deține o diplomă de licență cu specializarea pe limba suedeză și limbile nordice, obținută la Universitatea din Stockholm, precum și un master în comunicare și relații publice la Universitatea Catolică Pázmány Péter din Ungaria.

Organizarea acestor prelegeri, care au loc în limba suedeză și se desfășoară în sala 205 a Facultății de Litere, a fost finanțată de Institutul Suedez (Svenska Institutet).

 

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.