Student în anul al II-lea de masterat în Teologie, cu o licență în Filosofie deja finalizată, Mihail Turcan nu a pornit la drum cu o alegere clară, dar a știut să urmeze cu discernământ direcțiile care i s-au deschis pe parcurs. Drumul spre filosofie nu a fost unul planificat, ci descoperit pas cu pas, într-o căutare firească a ceea ce avea să devină vocație. Totul a început în gimnaziu, odată cu o pasiune timpurie pentru muzica clasică. Ascultând lucrările lui Mozart și încercând chiar să compună, elevul de atunci părea atras de zonele profunde ale expresiei artistice. A urmat, în mod firesc, o apropiere de literatură, odată cu întâlnirea cu Crimă și pedeapsă, romanul lui Dostoievski, lecturat în clasa a șaptea. A fost prima apropiere serioasă de o formă de gândire care transcende faptele și ajunge la om în esența lui.
În liceu, a urmat cursurile Colegiului Național „Emil Racoviță”, la profilul Matematică-Informatică. În primii ani de liceu, Informatica a devenit o prioritate, consolidată prin participarea la olimpiade și prin efort susținut. Însă, în clasa a XII-a, o lectură întâmplătoare avea să-i schimbe perspectiva. O carte de filosofie, primită de la un coleg, a produs o reacție neașteptată: curiozitatea s-a transformat în interes real, iar interesul – în chemare. A fost prima dată când lectura unui text abstract părea să vină „de la sine”. Ideile se cereau înțelese, iar stilul autorului îi devenise familiar din primele pagini. Nu era neapărat o identificare cu conținutul, cât o recunoaștere a unui mod de a gândi. La final de liceu, a ales să se înscrie atât la Informatică, cât și la Filosofie. A fost o alegere dublă, dar nu pentru mult timp. După o lună de studii în ambele domenii, decizia s-a conturat clar: a renunțat la Informatică, pentru a urma un drum care îl provocase intelectual și uman.
Anii de licență în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie au adus numeroase întâlniri esențiale. Una dintre cele mai importante a fost cu Heidegger – lecturat chiar în vara dinaintea începerii facultății, la recomandarea tatălui său. Prelegerea despre gândire a filosofului german avea să deschidă o direcție nouă de reflecție. A urmat întâlnirea cu Kant, în primul semestru – diferit, dar la fel de formativ: riguros, sistematic, capabil să structureze ceea ce până atunci fusese doar intuiție. Dar formarea nu a rămas doar în sfera academică. Pe lângă cursuri, a continuat să dea meditații la matematică, a rămas aproape de muzică – cântând la pian ori de câte ori avea acces la un instrument –, a coordonat corul de colinde al ASCOR Cluj și a explorat ideea unui grup vocal pe patru voci. Chiar dacă proiectul nu s-a concretizat pe termen lung, muzica a rămas o constantă.
În plan academic, implicarea a dus la publicarea primei sale cărți – „Heidegger si pariul Nimicului”, lansată inițial la Facultatea de Teologie Ortodoxă și ulterior publicată la o editură din Cluj. Textul – deși tehnic – a fost bine primit de cei interesați, aducând claritate într-un domeniu în care conceptualizarea rămâne adesea ambiguă.
În prezent, activitatea sa de cercetare se desfășoară în cadrul unui program de masterat în Teologie Ortodoxă, însă legătura cu filozofia rămâne activă. Tema tezei, care abordează nihilismul din perspectivă teologică, se înscrie într-un efort mai larg de articulare între cele două domenii. Influențat de autori contemporani care scriu la granița între filosofie și teologie, și inspirat de ideea unei cercetări autentice, Mihail își propune să continue în această direcție.
Întrebat cum se vede peste câțiva ani, răspunsul vine firesc: probabil mai aproape de teologie, dar cu instrumente filozofice bine asimilate. Idealul? Construirea unei punți între cele două dimensiuni ale gândirii, într-o lume care are nevoie tot mai mult de claritate, profunzime și autenticitate.
