
9 septembrie 2025
Muzeul Alexandru Duma anunță deschiderea înscrierilor pentru cele trei „Ateliere de gândire critică” pe care le organizează în anul universitar 2025-2026 sub titlul „Savanții și războiul”. Acestea se vor desfășura conform programului:
- 6 oct. – 17 nov. 2025
- 23 feb. – 30 mar. 2026
- 14 – 24 iulie 2026
În semestrul de toamnă și în cel de primăvară, întâlnirile au loc în zilele de luni, de la 16:00 la 17:30. Atelierul din iulie 2026 va avea loc zilnic, de marți până vineri, timp de două săptămâni. Înscrierile se pot face pe tot parcursul anului academic, în limita locurilor disponibile, la unul dintre linkurile: https://forms.office.com/e/xttttDtAdf sau https://forms.gle/djdcG5ou99y55aP99.
„Participanții din acest an vor avea ocazia să (re)descopere o serie de nume celebre sau mai puțin cunoscute azi dintre savanții cu descoperiri remarcabile în preajma Primului Război Mondial, dar și în deceniile următoare. Pe lângă evidențierea relevanței actuale a contribuțiilor lor științifice, atelierele vor urmări și impactul războiului asupra biografiilor acestora, dar și atitudinile asumate public față de evenimentele care le-au influențat parcursul profesional, de la Primul la al Doilea Război Mondial. Cel puțin o întâlnire a fiecărei serii de ateliere este rezervată unui nume surpriză, propus de noi sau de invitații/voluntarii muzeului, care va fi dezvăluit doar în contextul acelei întâlniri”, declară organizatorii.
Atelierul se adresează în mod diferit elevilor și studenților.
Fiecare atelier constă într-o serie de 6 sau 8 întâlniri în care elevii iau parte la dezbateri pornind de la tema care conferă specificul muzeului: Primul Război Mondial.
Atelierul propune:
- o tematică mereu înnoită, inspirată de cercetări istorice actuale, care stabilește o rețea de conexiuni cu evenimentele precedente sau ulterioare
- o abordare interdisciplinară: istorie, arte vizuale, literatură, filosofie, cu incursiuni în științele sociale și chiar cele exacte
- materiale didactice inedite, create și selectate special pentru acest atelier
Participanții vor avea ocazia să-și exerseze și să-și dezvolte o serie de competențe esențiale precum gândirea critică, puterea de argumentare și persuasiune, sociabilitatea, creativitatea și multe altele. Programul include activități de descoperire, dezbateri, lectură, prelegeri, concursuri, jocuri, film, muzică, pictură, reconstituire istorică și alte activități la care veți putea participa împreună cu noi. Atelierul se adresează în primul rând claselor de liceu, însă se pot înscrie și elevi de gimnaziu interesați de această tematică.
Pentru studenți, atelierul constituie o oportunitate inedită de voluntariat sau practică și este deschis tuturor celor interesați, indiferent de specializare. Între activitățile care pot fi desfășurate pentru atelier se numără: promovarea în școli, asistență în cadrul întâlnirilor cu elevii și, mai ales, moderarea unei întâlniri pe o temă la alegere, care stabilește conexiuni creative între domeniul propriu de specializare și tematica Primului Război Mondial.
Atelierul de vară coincide cu perioada prevăzută pentru practica studenților și reprezintă o ocazie de a exersa competențele dobândite la nivel universitar, în special cele pedagogice, de cercetare și de comunicare.
În cazul studenților, nu este necesară înscrierea prin intermediul formularului. Înscrierea se poate realiza printr-un e-mail la adresa: duma.muzee@ubbcluj.ro sau telefonic: 0743 063 956.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.