8.11.2021
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a luat act cu îngrijorare de înregistrarea devenită publică, în care un profesor al universității folosește cuvinte injurioase în pauza unui curs universitar. UBB are reglementat clar comportamentul adecvat în cadrul activităților academice. Ne așteptăm însă ca un comportament social, model și corect, – din partea cadrelor didactice/de cercetare, a studenților și a personalului administrativ – să se exprime și în viața de zi cu zi, inclusiv în pauzele cursurilor, mai ales în context public (sigur, ne-am bucura ca acest lucru să fie exprimat și în contexte private).
Universitatea noastră, ca o instituție cu o lungă tradiție multiculturală, promovează respectul reciproc, colaborarea, incluziunea, egalitatea de șanse și non-discriminarea, prin urmare instaurarea unei atmosfere constructive și de colegialitate printre toți membrii comunității academice stă la baza progresului academic. Cultura noastră instituțională nu poate fi marcată nici de teama de exprimare a opiniilor proprii, dar nici de utilizarea unor mijloace incorecte (ex. înregistrări din spațiul public sau privat, care nu respectă reglementările existente) în relațiile dintre membrii comunității noastre, de aceea, pentru a elimina astfel de situații/practici, suntem printre primele (dacă nu prima) universități din țară care am creat mecanismul OMBUDSMAN-ului universitar. Situația semnalată este în acest moment analizată de către Conducerea UBB și în Comisia de etică a UBB, urmând a se dispune măsuri adecvate situației prezente, pentru a preveni în viitor astfel de situații și pentru a promova un comportament academic congruent cu Codul de Etică și Deontologie Profesională al UBB și cu Ghidul pentru Combaterea Discriminării al UBB.
***
UPDATE 1 / 10.11.2021
În urma analizei situației în cadrul conducerii UBB și a discuțiilor purtate cu persoane implicate în acestă situație (inclusiv profesorul vizat), rectorul UBB a decis, în condițiile reglementărilor existente, suspendarea activităților de predare ale profesorului implicat, în așteptarea rezoluției Comisiei de etică a UBB.
***
UPDATE 2 / 12.11.2021
Hotărârea Comisiei de etică a UBB nr. 2/2021cu privire sesizările formulate la adresa domnului profesor Szamosközy prevede următoarele sancțiuni:
1. Aplicarea sancțiunii stabilite de Comisia de Etică a UBB și anume, suspendarea, .pe o perioadă de 1 an, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control, ca membru în comisii de master și de licenţă.
2. Suplimentar, la recomandarea Comisiei de Etică, pe lângă aplicarea sancțiunii prevăzute la punctul 1, activitățile de predare ale domnului profesor Szamosközy cu studenții, nivel licență, master și doctorat, acum suspendate, se vor putea eventual relua numai după participarea la 2 întâlniri cu Ombudsmanul universitar la un interval de 3 luni pentru a discuta aspecte legate de etică și deontologie universitară, nediscriminare și egalitate de gen, aspecte reglementate strict la nivel de UBB prin Codul de Etică și Deontologie Profesională al UBB, Ghidul pentru Combaterea Discriminării al UBB și prin Ghidul pentru egalitate de gen la UBB.
3. De asemenea, o eventuală reluare a activităților de predare și interacțiune cu studenții după măsurile propuse la punctele 1 și 2, se va putea realiza numai sub stricta monitorizare a decanului Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, pentru asigurarea respectării stricte a Codului de Etică și Deontologie Profesională al UBB, a Ghidului pentru Combaterea Discriminării al UBB și a Ghidului pentru egalitate de gen la UBB.
4. Reamintim în acest context, pentru prezent și viitor, că conduita academică adecvată, circumscrisă de Codul de Etică și Deontologie Profesională al UBB, Ghidul pentru Combaterea Discriminării al UBB și de Ghidul pentru egalitate de gen la UBB este un principiu fundamental pentru derularea activităților în UBB. UBB ca una dintre cele mai reprezentative universități din România a creat, adesea în premieră în țară, mecanisme instituționale care să asigure implementarea acestui principiu după modele, standarde și practici internaționale. Spre exemplu, orice situații percepute ca neacademice pot fi adresate cu asigurarea confidențialității prin mecanismul Obudsmanului universitar creat de UBB după modele, standarde și practici internaționale.
***
UPDATE 3 / 14.11.2021
Deși acceptă concluziile Comisiei de etică, profesorul Szamosközy menționează că are viziuni diferite în ceea ce privește o serie de teme/aspecte. În consecință, rectorul UBB a acceptat solicitarea de demisie inițiată de profesorul Szamosközy István.