
3 iunie 2025
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai organizează prelegerea intitulată „Capodopere artistice din patrimoniul UBB”, eveniment desfășurat în cadrul Săptămânii Patrimoniului Cultural UBB.
Prelegerea va fi susținută de lect. dr. Voica Pușcașiu, istoric de artă, cu participarea Cercului de Istoria Artei UBB, și are ca punct de plecare o selecție de tablouri din spațiile Rectoratului UBB, lucrări ce înfățișează personalități marcante din istoria universității, realizate de artiști locali și internaționali.
„Deoarece aceste lucrări nu sunt accesibile publicului general, ne propunem prin această prelegere să prezentăm o fațetă mai puțin cunoscută a patrimoniului artistic universitar și să deschidem un dialog despre valoarea sa simbolică și culturală”, declară organizatorii.
Prelegerea va avea loc miercuri, 11 iunie 2025, de la ora 18:00, la UBB Art Hall (Calea Moților nr. 11, etaj 3).
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.