Prof. univ. Dorin Andrica

Profesorul lunii aprilie

Dorin Andrica este profesor universitar la Departamentul de Matematică din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică, poziţie obţinută în 1996. S-a născut la Hunedoara în 1956 şi  a urmat cursurile Colegiului Național „Decebal” din Deva. A fost student la Facultatea de Matematică de la Universitatea Babeş-Bolyai între 1976-1980  şi a efectuat un an de specializare în domeniul Analiză Numerică între 1980-1981. În anul 1992 a obţinut titlul de doctor în Matematică cu teza „Cercetări de teoria punctului critic cu aplicaţii la geometria subvarietăţilor diferenţiabile”, avându-l  conducător ştiințific pe prof.univ.dr. Marian Ţarină.

Profesorul Dorin Andrica a fost şeful Catedrei de Geometrie (1995-2009) și directorul Departamentului de Matematică de la Facultatea de Matematică şi Informatică a UBB (2007-2009). Este conducător de doctorat din anul 2006, calitate în care a coordonat până în prezent 10 doctori.

Domeniile de interes ştiinţific ale prof. univ. dr. Dorin Andrica sunt topologie diferenţială (teoria punctului critic cu aplicaţii, teorie Morse cu aplicaţii), geometria diferentială, teoria numerelor, matematica didactică, matematica în concursuri şi olimpiade. A publicat numeroase cărţi, monografii sau volume ale unor conferinţe, peste 170 de articole ştiinţifice şi a participat la numeroase conferinţe sau simpozioane la nivel național şi internațional. Este citat în numeroase lucrări ştiinţifice, monografii sau teze de doctorat de către autori români sau străini. Este membru în comitetele editoriale ale mai multor reviste naţionale şi internaţionale de specialitate.  E de menționat faptul că a publicat 12 cărți la edituri internaţionale de prestigiu în limbile engleză, arabă, portugheză, japoneză sau coreeană. Este autorul a peste 1000 de probleme originale propuse în diferite reviste din ţară şi străinătate. Ocupă locul 85 în topul colaboratorilor Gazetei Matematice de la înfiinţare până în prezent, după numărul problemelor şi al articolelor publicate. Între numeroasele premii şi distincții obținute de prof. univ. dr. Dorin Andrica amintim: Diploma de Excelenţă Ştiinţifică a Universității Babeş-Bolyai (2002 şi 2005), Diploma de Inovaţie Instituţională a Universităţii Babeş-Bolyai (2003), Premiul “Meritorious/Outstanding” pe anul 2003 al Fundației americane “Best Practice in Education” pentru contribuţii deosebite în educaţia matematică, Diploma SSMR „110 ani de apariţie neîntreruptă a Gazetei Matematice” (2005), Premiul Comenius al Universităţii Babeş-Bolyai (2009) şi Diploma de Excelenţă Didactică a Universităţii Babeş-Bolyai (2016). A efectuat numeroase vizite didactice şi de cercetare la numeroase universităţi de prestigiu din străinătate dintre care menţionăm King Saud University Riyadh,  Arabia Saudita (ianuarie 2010-iunie 2012) şi Columbus State University, Columbus, USA (poziţie Mildred Miller Fort Foundation Visiting Scholar, august-decembrie 2013).

Este important să menţionăm că inegalitatea pentru orice număr natural n≥1, referitoare la şirul numerelor prime,  este cunoscută sub numele de „Conjectura Andrica”. Ea este una dintre problemele deschise dificile ale matematicii contemporane fiind menționată în numeroase lucrări, cărți sau surse de pe internet, cum ar fi, de exemplu, enciclopediile publicate  online Wikipedia (https://en.wikipedia.org/wiki/Andrica%27s_conjecture) şi Wolfram Mathword (http://mathworld.wofram.com/AndricasConjecture.html).

Prezenţa sa permanentă, timp de 36 de ani (din 1982), în comisiile centrale ale olimpiadelor naţionale de matematică constituie un reper pentru comunitatea profesorilor români preocupaţi de matematica şcolară de performanţă. A fost de asemenea Senior coordinator la cea de-a 40-a Olimpiadă Internațională de Matematică, Bucureşti-1999, la Balcaniada de Matematică, Bucuresti-1986 şi la Balcaniada de Matematică, Iaşi-2005, respectiv Observator A/B pentru Arabia Saudită la două olimpiade internaționale şi la o balcaniadă de matematică. A fost membru în comisia de evaluare a concursului internațional Romanian Masters of Mathematics, Bucureşti (2013, 2018) şi membru în comisiile concursurilor interjudețene de matematică „Grigore Moisil”, „Marian Țarină”, „Alexandru Miller”, „Dumitru Țiganetea”, etc.

În toate aceste poziţii prof. univ. dr. Dorin Andrica a promovat prestigiul şi imaginea Universităţii Babeş-Bolyai la nivel naţional şi internaţional.