Mesajul rectorului UBB cu ocazia sărbătorilor de iarnă 2024

Dragi colegi,

În preajma acestor sărbători de iarnă, din păcate, trăim vremuri politice complicate, care ne zguduie paradigma civilizațională la care am ajuns cu multe sacrificii. România euroatlantică, unde, în cadrul definit complementar de religie și știință, noi, de la bunici și părinți la copii și nepoți, ne construiam bunăstarea prezentului și viitorului, a primit provocarea puternică și surprinzătoare a unei Românii bizare și izolaționiste, antiștiință și cu elemente de pseudoreligie. Totul este favorizat de un fond social (educație/știință/religie) și politic slăbit.

Ne-am clătinat, dar nu am căzut!

Sărbătorile de iarnă – Crăciunul și Anul Nou – pot fi un prilej bun de reflecție, prin care să ne reconectăm cu tradițiile adevărate, înțelegând astfel distincțiile dintre religie și pseudoreligie și dintre cunoaștere adevărată și pseudocunoaștere (știință vs. pseudoștiință), inclusiv, cei care dorim asta, să ne reafirmăm angajamentul pentru civilizația românească în context european.

România este acum în criză și polarizată, iar în astfel de vremuri o sărbătoare precum Crăciunul (Nașterea Domnului), onorată de cei mai mulți religios sau cultural, ne poate uni, atenuând frica, ura/furia/disprețul și aroganța  care ne polarizează. Iată că, din nou, de Crăciun, Isus – acum prin nașterea sa sărbătorită religios sau cultural – ne poate readuce optimismul, încrederea între noi și buna cooperare, realizând că, cel puțin sub acest aspect, putem fi și parte a aceluiași demers. Apoi, sărbătoarea Anului Nou ne poate duce mai departe, angajându-ne pragmatic în acest demers comun prin care să ne amintim și că bunăstarea democrației nu este un dat, ci ceva pentru care trebuie să lupți continuu!

Sărbătorile de iarnă, bine trăite, pot fi așadar un antidot nu doar la crize personale, ci și la crize sociale, fiind astfel generatoare de sensuri și semnificații care să ne facă mai buni și mai puternici!

Vă urez Sărbători de iarnă așa cum vi le doriți, un Crăciun fericit și un An Nou mai bun!

Prof. univ. dr. psih. Daniel David

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Membru corespondent al Academiei Române