Școala de vară EUXINUS a UBB, organizată sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO

13 septembrie 2024

Cea de a treia ediție a Școlii de vară, organizate de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napocs (UBB), prin Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină (GeoEcoMar), pe tematica evaluării calității apelor din sistemul fluviu Dunăre – Delta Dunării – Marea Neagră, se află în desfășurare în această săptămână la Constanța.

După edițiile anterioare din 2022 – Școala de vară Coronini (Coronini, jud. Caraș-Severin) și 2023 – Școala de vară Danubius (Sulina, jud. Tulcea), ediția din acest an, Școala de vară Euxinus, desfășurată sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, abordează problematica privind evaluarea calității mediului marin și costal al Mării Negre.

Programul se desfășoară până sâmbătă, 14 septembrie 2024, și vizează aspecte importante privind zona costieră a României, precum: procesele sedimentare, intervențiile antropice și dezechilibrele zonei costiere, ingineria costieră – metode de protecție, refacere a plajelor, ecosisteme caracteristice zonei costiere și șelfului românesc, calitatea și monitorizarea mediului marin, soluții sustenabile pentru protecția și restaurarea ecosistemelor din bazinul inferior al Dunării – zona costieră a Mării Negre.

Detalii complete despre școala de vară DANUBIUS a UBB pot fi consultate accesând link-ul: https://enviro.ubbcluj.ro/scoala-de-vara-euxinus/ .

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 443 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este partea alianței universităților europene EUTOPIA.