Scrierile lui Jon Fosse, laureat Nobel 2023, dezbătute la UBB

Facultatea de Teatru și Film, împreună cu Departamentul de Limbi și Literaturi Scandinave al Facultății de Litere din cadrul UBB, organizează vineri, 8 decembrie 2023, de la ora 18.00, evenimentul „Lumea lui Jon Fosse. Laureat Nobel 2023. Traduceri, puneri în scenă, interpretări”.

Destinat atât studenților care studiază limba și literatura norvegiană în cadrul Facultății de Litere, cât și studenților de la Facultatea de Teatru și Film, evenimentul va fi organizat în limba română și va fi găzduit de Sala Popovici a Facultății de Litere.

Întâlnirea va fi prezentată de către Daria Ioan (lector universitar doctor, Facultatea de Teatru și Film), Sanda Tomescu Baciu (profesor universitar doctor, Facultatea de Litere), Roxana-Ema Dreve (conferențiar universitar doctor, Facultatea de Litere), doctor Anamaria Babiaș-Ciobanu și masterand Diana Ciot-Monda.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

 

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.