Scrisoare publică adresată ministrului Educației Naționale

Conducerea Universității Babeș-Bolyai este în continuare nemulțumită de poziția Ministerului Educației Naționale față de marile universități tradiționale din România, precum și de răspunsul oferit de ministrul Valentin Popa la solicitările formulate de universități. Inițiatorii documentului se declară revoltați de reducerea numărului locurilor bugetate alocate pentru anul universitar 2018-2019, precizând că datele la care s-a apelat pentru a justifica această decizie nu sunt cele reale.

“Am urmărit cu atenție conferința dumneavoastră de presă, așteptând răspunsurile la probleme ridicate de Universitatea Babeș-Bolyai în Scrisoarea Deschisă către Guvernul României. În ciuda intenției dumneavoastră de clarificare, din păcate, nu ați fost susținut adecvat de echipa dumneavoastră de colaboratori/consilieri, răspunsurile bazându-se pe sofisme și/sau pe date eronate/învechite”, se arată într-un document redactat miercuri, 18 aprilie 2018, de reprezentanții UBB și adresat ministrului Educației Naționale. Potrivit reprezentanților UBB, explicațiile oferite de ministrul Educației Naționale pentru a justifica reducerea numărului locurilor bugetate nu oferă o abordare reală a situației existente în mediul universitar.

“Domnule Ministru, de ce nu spuneți cinstit că documentele pe care le invocați în legătură cu creșterea prea mare a numărului de absolvenți în cazul științelor socio-umane – spre exemplu, documentul Băncii Mondiale – adaugă imediat că acest lucru se datorează universităților private, universitățile tradiționale din marile centre universitare neexagerând în acest sens și fiind tocmai zonele în care aceste studii sunt de calitate”, se arată în același document.

Vă invităm să consultați aici  textul integral al scrisorii publice adresate de conducerea Universității Babeș-Bolyai ministrului Educației Naționale.