Senatul UBB a votat pentru continuitate și performanță Acad. prof. Ioan-Aurel Pop este rectorul UBB și președintele Academiei Române

Senatul Universității Babeș-Bolyai a votat marți, 24 aprilie 2018, cu largă majoritate, pentru exercitarea în paralel, de către acad. prof. Ioan-Aurel Pop, a funcțiilor de rector al UBB și președinte al Academiei Române. Prin acest vot, cu aproximativ un an înainte de alegeri, senatorii celei mai mari universități din România, au dat gir continuității actualei echipe de conducere, una performantă, într-un moment în care învățământul superior din țara noastră trece prin momente dificile. Nu în ultimul rând, a contat faptul că prezența, în fruntea Universității, a actualului președinte al Academiei Române, este mai mult decât onorantă.

            Până la finalizarea mandatului 2016-2020, rectorul UBB, acad. prof. Ioan-Aurel Pop va menține delegarea atribuțiilor către prorectori pe domeniul fiecăruia de competență, așa cum a fost stabilită la începutul mandatului, urmând ca domnia sa să monitorizeze și să coordoneze buna desfășurare a activității instituției.

La votul de ieri au participat 81 dintre cei 102 senatori ai UBB, iar pentru exercitarea în paralel a funcțiilor de rector al UBB și președinte al Academiei Române au votat 76 de senatori.

            Acad. prof. Ioan-Aurel Pop ocupă funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai din luna martie a anului 2012, iar în luna aprilie a anului 2018 a fost ales și în funcția de președinte al Academiei Române.