Studenții UBB își pot recupera lucrurile rămase în camerele de cămin

Studenții Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca își pot recupera, începând de luni, 18 mai 2020, lucrurile rămase în camerele de cămin pe care le-au ocupat până la declanșarea stării de urgență și suspendarea cursurilor față în față.

Pentru evitarea aglomerației și asigurarea siguranței studenților, accesul în cămine pentru recuperarea lucrurilor personale și eliberarea camerelor de cămin (decazare) va fi permis doar studenților care se programează on-line pe platforma gestionată de Consiliul Studenților din cadrul Universității Babeș-Bolyai (CSUBB), https://www.facebook.com/126746400670285/posts/3253542834657277/?d=n .

Platforma va fi deschisă timp de 5 zile (în perioada 18-23 mai 2020), urmând să fie redeschisă după 3 săptămâni de la prima înscriere.

Numărul maxim al studenților care își vor putea elibera camerele de cămin și recupera lucrurile personale va fi limitat la 40 pe zi, cu respectarea normelor de siguranță sanitară și a distanțării sociale și sub supravegherea personalului administrativ al căminelor și a studenților din comitetele de cazare. Studenții vor fi împărțiți în serii de maximum 20 de persoane, fiecare serie având la dispoziție 3 ore pentru eliberarea camerelor, urmate de 30 minute pentru curățenie și dezinfecție în spațiile comune. Pe toată perioada decazărilor, în cămine vor avea acces doar studenții, pe baza legitimației de student, accesul însoțitorilor fiind permis pentru cel mult 20 de minute și doar pentru a ajuta la scoaterea din cămin a obiectelor foarte grele.

De asemenea, accesul autoturismelor în campusul studențesc va fi permis pentru cel mult 20 minute și doar pentru încărcarea bagajelor.

În momentul eliberării camerelor de cămin, studenții au obligația de a-și achita toate restanțele și de a preda bunurile primite pe inventar, iar cei care au optat pentru eliberarea locurilor din cămine în urma Hotărârii din 20 martie 2020 a Consiliului de Administrație al UBB pot solicita restituirea sumelor achitate pentru perioada 21 martie – 30 septembrie 2020.

Studenții care nu au posibilitatea de a se întoarce în cămine pentru recuperarea lucrurilor personale și decazare pot trimite o altă persoană în baza unei unei împuterniciri trimise la adresa de e-mail social@ubbcluj.ro , împuternicire care trebuie să conțină datele de identificare ale studentului, numele căminului, camera ocupată și datele de identificare ale persoanei împuternicite.  Această persoană va trebui să prezinte un act de identitate pentru a avea acces în camera de cămin manționată în împuternicire.

Obiectele personale rămase în cămine vor fi împachetate și etichetate cu numărul camerei de către personalul angajat al căminelor sub supravegherea unui reprezentant al CSUBB sau sub supravegherea studenților din comitetele de administrare a căminelor și vor fi depozitate până în data de 14 august 2020.

Studenții UBB care au eliberat deja camerele și nu mai au lucruri în cămin pot solicita decazarea on-line, trimițând cererea de cazare la adresa de e-mail social@ubbcluj.ro.

Toate informațiile și documentele necesare eliberării camerelor și recuperării lucrurilor rămase în căminele UBB pot fi consultate accesând link-ul https://www.ubbcluj.ro/ro/infoubb/covid19/deciziiubb/HCA_privind_masuri_legate_de_cazarea_studentilor_15.05.2020.pdf .