UBB a încheiat un parteneriat cu Federația Română de Fotbal pentru formarea antrenorilor

18 august 2023

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Federația Română de Fotbal (FRF) au încheiat recent un protocol care pune bazele unor programe pentru formarea și perfecționarea antrenorilor de fotbal, precum și pentru crearea, la Cluj-Napoca a unui nou Centru Regional de Licențiere UEFA C și B.

Potrivit protocolului care va fi aplicat chiar din acest an, studenții UBB aflați în anii terminali ai programelor de licență sau master care vor obține calificarea de antrenor vor parcurge, în ultimul semestru de studii, în afara orelor de studiu, prin Școala Federală de Antrenori, programa și procesul de formare pentru Licența UEFA C, conform cerințelor UEFA.

De asemenea, vor fi organizate stagii de practică de specialitate, sesiuni de pregătire specifică, iar cei mai buni studenți vor putea participa la anumite acțiuni ale echipei naționale de fotbal.

UBB s-a implicat activ în ultimii ani în susținerea mișcării sportive și a performanțelor în sport, intrând, în anul 2016, alături de celelalte universități publice din Cluj și de autoritățile locale clujene, într-un parteneriat care are ca obiectiv final revigorarea fenomenului U Cluj și renașterea clubului Universitatea ca emblemă a orașului. UBB a fost mereu alături de echipa Universității Cluj, asigurând infrastructură necesară efectuării antrenamentelor și cantonamentelor și orice alt sprijin pe care îl poate oferi, în funcție de resursele proprii,  o instituție publică.

De asemenea, Parcul Sportiv Universitar “Iuliu Hațieganu” al al Universității Babeș-Bolyai este unul dintre cele mai moderne parcuri sportive universitare din România, dar și una dintre cele mai importante zone de relaxare pentru clujeni. Reabilitat printr-un proiect finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2007-2013, Parcul Sportiv Universitar “Iuliu Hațieganu” se ridică la standarde europene în cee ace privește dotările și amenajările sportive.

„UBB, universitatea cu cea mai veche și mai mare comunitate academică din România, prima universitate a țării recunoscută oficial ca universitate de tip world-class (QS*****), este o universitate globală care își asumă în mod conștient toate cele trei misiuni: educație, cercetare științifică și relația cu societatea. Ne-am implicat și vom continua să ne implicăm în susținerea performanței și a educației sportive în general, am contribuit, prin specialiștii noștri, la elaborarea Strategiei Naționale pentru Sport. Reiau o idee pe care am mai spus-o și în care cred, îndrăznind, ca rector al celei mai mari universități clujene, succesoare a Universității românești din Cluj, să actualizez vorbele înțelepte și potrivite pentru un început romantic ale rectorului iuliu Hațieganu, spunând că scopul nostru este de a crea oameni sănătoși, dar când se poate și campioni. Și armonie, dar când se poate și record. Pentru aceasta vom continua să fim alături de mișțcarea sportivă și să o sprijinim și din punctul de vedere al formării profesioniștilor ei, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (cu aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.