
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM), comunică finalizarea proiectului POCU 123793 – Cercetător, viitor antreprenor – Noua Generație.
Obiectivul general al proiectului a constat în creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar universitar care își găsesc un loc de muncă, astfel, cel puțin 30% din reprezentanții grupului țintă au facut dovada angajării sau a promovării ca urmare a accesului la activitățile de învățare de cursuri antreprenoriale, cu accent pe inovare în sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI cu precădere din domeniul socio-uman, cât și urmarea de studii sau cursuri de formare, obținerea titlului științific de doctor ca urmare a sprijinului primit și finalizarea programelor postdoctorale.
Proiectul a facilitat participarea la activități a 108 doctoranzi și postdoctoranzi, studenți ai școlilor doctorale de Științe ale comunicării, Științe politice, Științe administrative, Știința Sportului și Educației fizice, Psihologie Cognitivă Aplicată, Științe ale Educației, Sociologie, Contabilitate, Economie, Finanțe, Management, Marketing și Istorie.
Obiectivele secundare ale proiectului au vizat oferirea de module de cursuri de antreprenoriat și de cursuri care să ofere competențe transversale personalizate ce vor determina creșterea angajabilității, oferirea unui set de servicii de consiliere și orientare profesională, workshop-uri de dezvoltare profesională în raport cu responsabilitățile didactice, workshop-uri specifice pentru dezvoltarea unor competențe transversale și crearea unui sistem de informare coordonată funcțional între mediul economic și universitate pentru a răspunde nevoilor actuale și viitoare ale pieței muncii și pentru creșterea capacității de inovare socială a universității.
La finalul perioadei de implementare, principalele rezultate obținute sunt următoarele:
- 108 persoane înscrise în grupul țintă al proiectului;
- 108 persoane care au beneficiat de formare antreprenorială, obținând certificate de absolvire a cursului de Competențe antreprenoriale recunoscute de ANC;
- 108 persoane au beneficiat de stagii de practică antreprenorială;
- 108 planuri de afaceri prezentate, 60 de premii individuale la competiția planurilor de afaceri și 9 premii de echipă la competiția planurilor de afaceri de echipă.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 6,976,716.95 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European este de 6,770806.28 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni (24.05.2019 – 23.05.2022). Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Universitatea Babeș-Bolyai
Str. Mihail Kogălniceanu, nr.1
4000084, Cluj-Napoca, România
Tel:+40264405300
Website: http://cercetator_antreprenor.granturi.ubbcluj.ro/