UBB, campioana României la volei universitar

Echipa de volei masculin a Universității Babeș-Bolyai a câștigat pentru al doilea an consecutiv, locul I la Campionatul Național Universitar de volei de la Bacău, după ce a învins în finală, într-un meci foarte disputat, echipa Universității „Ovidius” din Constanța.

Condusă de conf. univ. dr. Cristian Șanta, echipa UBB a fost formată din studenții Rareș Bălean, Dan Borota, Liviu Râpeanu, Natan Săvan, Claudiu Iov, Cătălin Neag, Paul Șomoi, Alexandru Pintea, Horea Ștefănescu și Radu Stupar.

Campionatul Național Universitar, desfășurat în perioada 8-10 iunie 2018, la Bacău, a aliniat la start echipe ale studenților din Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Vestdin Timișoara și Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport” din București.