
Cluj-Napoca, 29 septembrie 2023
Vineri, 29 septembrie 2023, în Parlamentul European în prezența a peste 1500 de persoane, a avut loc un moment istoric, de înființare a statutului juridic al EUTOPIA European University, ca o metauniversitate ce reunește 10 universități europene de referință (https://eutopia-university.eu/).
EUTOPIA s-a născut ca o alianță de 10 universități finanțată de Comisia Europeană, iar prin acest demers face pasul spre o metauniversitate europeană.
Cu această ocazie, EUTOPIA European University și-a deschis anul universitar 2023-2024 la Parlamentul European de la Bruxelles, în prezența personalului academic, a studenților EUTOPIA și a numeroși invitați, personalități academice internaționale, autorități europene și internaționale.
„Este cu adevărat un moment istoric pentru UBB, care devine membru fondator al metauniversității EUTOPIA European University. Ca urmare a unui profil academic de prestigiu crescut în timp și care a atins recent un nivel „world-class”, UBB a avut posibilitatea să intre în mai multe alianțe europene, dar a ales EUTOPIA pentru excelența și diversitatea sa, incluzând universități „world-class” tradiționale și mai moderne, comprehensive sau mai specializate, distribuite echilibrat între vestul, estul nordul și sudul Europei, inclusiv UK. Studenții UBB vor începe să aibă și certificate/diplome EUTOPIA – tot mai multe, pe măsură ce tot mai multe programe UBB vor intra și sub marca EUTOPIA -, care le vor da o platformă de integrare mai bună în câmpul muncii oriunde în această lume, iar UBB va fi conectată cu cele mai bune practici academice internaționale. Este un drum care acum începe!”, spune rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.