22 octombrie 2025
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Sala „Liviu Vlad”, organizează vernisajul expoziției ARTYO – Mihai Ilieș, realizată în colaborare cu Departamentul de Pictură al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 13 noiembrie 2025, de la ora 18:00, în spațiul Sălii Liviu Vlad (Calea Moților nr. 11, etaj 5, sala 509). Accesul este liber!
„Artistul ne invită să explorăm o serie de lucrări care reflectă reîntoarcerea la peisajul natural ca formă de explorare interioară și eliberare creativă. După o perioadă dedicată studiului modelului și peisajului urban, Mihai Ilieș a ales natura ca spațiu de reflecție și redescoperire. Lucrările nu urmăresc fidelitatea vizuală, ci exprimă stări și emoții prin compoziții intuitive și o abordare autentică”, declară organizatorii.
Expoziția poate fi vizitată până joi, 11 decembrie 2025, de luni până vineri, în intervalul orar 15:00-17:00. Evenimentul este sponsorizat de Cramele Recaș.


Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

