Specialiștii Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) vor oferi expertiză pentru sustenabilitatea proiectului “Via Transilvanica”, acesta oferind, pe de altă parte, multiple oportunități de cercetare științifică și practică pentru studenți, proiectul vizând o colaborare multidisciplinară între UBB și Tășuleasa Social.
Integrat în direcția strategică UBB Goes Green adoptată de UBB, parteneriatul cu Tășuleasa Social a fost lansat sâmbătă, 19 martie 2022, în cadrul ultimei zile a Maratonului Împăduririlor. Acțiunea, la care au participat zeci de studenți și personal academic din cadrul UBB, a durat o săptămână, timp în care cei aproape o mie de voluntari au reușit să planteze 60.000 de puieți pe un teren degradat din comuna Tritenii de Jos, jud. Cluj.
Studenți și personalul academic UBB au fost prezenți la plantare, în această primă acțiune dintr-o serie de evenimente care vor urma în cadrul parteneriatului.
„Toate facultățile pe care Universitatea Babeș-Bolyai le are se regăsesc în proiectul Via Transilvanica. Am așteptări foarte mari de la acest parteneriat. Universitateași noi împreună cu ea putem să arătăm că, ambasadorul acesta, Via Transilvanica, pe care îl are România, arată o realitate care merită să fie cercetată”, a afirmat Alin Ușeriu, președintele asociației Tășuleasa Social și inițiatorul proiectului Via Transilvanica, apreciind că pe parcursul acestui drum vor apărea subiecte de cercetare care pot fi abordate de studenți și cadre didactice din toate domeniile științei.
Colaborarea ar aduce multiple beneficii ambelor părți. Subiecte de cercetare dintr-o extrem de vastă gamă – de la istorie, artă și etnografie, până la geografie, geologie, protecția mediului, biologie, psihologie și multe altele – pot fi preluate de studenți, doctoranzi sau chiar de echipe mai mari de cercetare.
Pe de altă parte, prin expertiza oferită de specialiștii UBB pot fi oferite date și informații care să ajute la punerea în valoare a proiectului, dar mai ales la protejarea mediului și a comunităților periclitate de pe traseul acestui drum care străbate 10 județe.
Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David arată că „era absolut normal ca cea mai mare, mai complexă și una din cele mai reprezentative universități ale țării să fie partener-cheie într-unul dintre proiectele emblematice ale țării, și anume Via Transilvanica. Colaborarea dintre UBB și Tășuleasa Social va fi una strânsă, bidirecțională (învățând unii de la alții) și multinivelară (academică și socială), țintind în final succesul proiectului Via Transilvanica, cu impact asupra mediului, culturii și calității vieții oamenilor.”
„Facultatea de Știința și Ingineria Mediului a avut și va avea un rol cheie în contribuția UBB la proiectul Via Transilvania, sigur alături de alte unități ale UBB, facultatea propunând și dând startul acestui parteneriat prin participarea largă la proiectul Maratonului Împăduririlor”, a explicat, conf. dr. Nicoleta Brisan, prodecanul Facultății de Știința și Ingineria Mediului din cadrul UBB.
“Via Transilvanica” este un traseu care va trece prin zece judeţe, pornind de la Drobeta Turnu Severin. Drumul, în lungime de 950 de kilometri va străbate Transilvania şi va ajunge la Putna. Amenajarea lui a început în 2018 și se preconizează ca ultimele lucrări să aibă loc în acest an, motiv pentru care oamenii de la Tășuleasa se referă la el ca la “drumul care unește”.