UBB înființează „Centrul de Prevenție Covid-19 și alte Boli Infecțioase”, în cadrul programului UBBMed

28 martie 2023

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a înființat „Centrul de Prevenție Covid-19 și alte Boli Infecțioase” care va funcționa în cadrul programului UBBMed (Postgraduate Progam for Bio-Behavioral Integrative Medicine).

Cu o investiție inițială de aproximativ 1.000.000 RON, din fonduri nerambursabile și proprii, care va fi ulterior completă în funcție de activitățile derulate, obiectivul general al Centrului îl reprezintă creșterea capacității de gestionare a crizelor sanitare, prin diminuarea riscului de propagare a infecțiilor în cadrul comunității UBB, precum și asigurarea condițiilor de adecvare a strategiei instituționale de prevenire a transmisiei în masă a infectării în cadrul comunității academice.

Pentru atingerea obiectivului general, Centrul va fi dotat cu echipamente de protecție și dispozitive medicale, iar în cadrul acestuia (și în relație cu alte unități din programul UBBMed și cu parteneri internaționali) vor fi desfășurate activități educaționale, de cercetare-dezvoltare-inovare și de relație cu societatea.

Centrul este o unitate academică care va folosi atât date și evidențe științifice pentru a formula strategii și proceduri, dar în același timp se va baza și pe cercetările conduse de comunitatea academică din UBBMed.

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David declară că: „Prin noul program UBBMed, Universitatea își consolidează și dezvoltă capacitatea de cercetare-inovare în domeniul sănătății/biomedical, lucru care se relevă și prin pozițiile obținute de UBB în diferite clasamente internaționale în domeniu. Centrul face parte din acest plan și se va dezvolta constant în funcție de interesele și necesitățile UBB, țintind și la rezultate publicabile, de care să beneficieze însă comunitatea în sens larg, într-o logică de sănătate publică.”

Centrul a fost înființat prin implementarea proiectului cu titlul „Consolidarea capacității Universității Babeș-Bolyai în vederea gestionării adecvate a crizei sanitare generată de virusul SARS-COV-2 – StaySafeUBB (SMIS2014+: 144244)”, finanțat de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare și coordonat de prorectorul UBB, prof. univ. dr. Markó Bálint.