
15 mai 2024
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) rămâne fidelă promisiunilor pe care și le-a asumat în fața comunității și începe acțiunea de delimitare a zonei didactice de cea de pur agrement din cadrul Complexului Sportiv Universitar „Prof. univ. dr. Iuliu Hațieganu”.
În sensul direcției strategice UBB Goes Green asumate de universitatea noastră, acțiunea va cuprinde, la recomandările specialiștilor Grădinii Botanice „Alexandru Borza” a UBB, realizarea unui gard viu care va delimita zona dedicată activităților didactice și educaționale de cea dedicată agrementului, situată în zona din imediata vecinătate a malului Someșului.
Trebuie înțeles clar că această deschidere a UBB către comunitate are și unele consecințe negative, actul educațional având uneori de suferit prin interferențe ale “vizitatorilor”, în unele cazuri ajungându-se chiar la situații grave (ex. hărțuirea studenților, personalului academic etc.). Dar, fideli angajamentului nostru că zona academică trebuie pusă în relație cu interesele și cerințele comunitare, încercăm în continuare să păstrăm un echilibru între cele două componente, venind cu o asigurare mai bună a securității și întreținerii parcului.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (peste 50.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.