19 iunie 2023
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este partener principal într-un Cluster African-European de Excelență dedicat „Managementului Resurselor de Pământ și Apă, cu impact asupra Sănătății Umane” (Sustainable Water and Land Resource Management for Human Well-Being). Din partea europeană, Clusterul este condus de Universitatea din Berna, cu UBB partener principal, alături de alți parteneri („World Overview of Conservation Approaches and Technologies”), iar din partea africană Clusterul este condus de Addis Ababa University, cu parteneri principali Universitatea din Nairobi, Universitatea Rhodes și Universitatea Cheikh Anta Diop, alături de alți parteneri (de exemplu, Ministerul Apei și Energiei din Etiopia).
Clusterul face parte dintr-un demers internațional complex, prin care African Research Universities Alliance (ARUA – https://arua.org.za/) și The GUILD of European Research-Intensive Universities (The Guild – https://www.the-guild.eu/) au semnat recent la Bruxelles, în prezența diverselor autorități din Africa și Europa, asumarea a 17 astfel de clustere de excelență, într-o viziune mai largă privind rolul științei în dezvoltarea continentului african și implicarea echitabilă a acestuia în eforturile internaționale legate de dezvoltare sustenabilă (https://www.the-guild.eu/news/2023/universities-and-research-organisations-across-africa-and-europe-call-for-a-new-framework-for-cooperation.html). UBB a fost reprezentată la eveniment de prorectorul pentru competitivitate, extensii și învățământ netradițional, prof. univ. dr. Markó Bálint.
În același angajament al UBB pentru continentul african, UBB a încheiat formalitățile pentru deschiderea unui Birou propriu la Dakar, prin colaborare cu Universitatea Cheikh Anta Diop, acesta urmând să fie lansat în curând și să susțină în continuare dezvoltarea Centrului UBB de Studii Africane (http://cestaf.centre.ubbcluj.ro/), condus de prof. univ. dr. Sergiu Mișcoiu, directorul Centrului pentru Cooperări Internaționale al UBB.
„Preocuparea pentru continentul African este importantă pentru întreaga planetă, atât pentru dezvoltarea acestuia, cât și pentru implicarea echitabilă a acestuia în organizarea sustenabilă a lumii în care trăim. Fiind vorba de transformare prin cunoaștere și inovare, rolul universităților în acest demers este fundamental. Iar UBB nu putea lipsi din acest demers major! Mă bucură selectarea clusterului din care face parte UBB în acest demers global, mai ales că (a) tema acestuia potrivește dezvoltările recente în UBB – 1. Programul UBBMed din Școala de Sănătate și 2. Organizarea la UBB a Catedrei UNESCO de Dezvoltare Durabilă, -, iar (b) angajamentul UBB pentru continentul African este mai larg, exprimat prin Centrul de Studii Africane al UBB și prin deschiderea unui Birou UBB la Dakar, în colaborare cu University of Cheikh Anta Diop” , declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.