Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va organiza Noapțea Cercetătorilor 2023 în cadrul proiectului ReCoNnect 2 (Research Communication for active learning).
Evenimentul cu tema „ReCoNnect – Research for Health” este organizat la Cluj-Napoca și în alte 3 orașe din regiunea de nord și nord-vest a României: Bistrița, Baia Mare și Carei. La nivel național, evenimentul Noaptea Cercetătorilor ReCoNnect se desfășoară, pentru al doilea an consecutiv, sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Program
Cluj-Napoca – sâmbătă, 30 septembrie / Casino – Centrul de Cultură Urbană (14:00 – 20:00)
Programul include diverse activități care vor aduce în fața publicului , cercetări și rezultate privind calitatea mediului înconjurător cu impact asupra sănătății oamenilor. Organizatorii au pregătit atât demonstrații utilizând tehnici specifice studiilor și cercetărilor din domeniului mediului, cât și ateliere interactive privind urgențele medicale și prezentări despre monitorizarea unor componenți ai factorilor de mediu cu potențial de risc asupra sănătății. Provocările dar și frumusețea carierei de cercetător vor fi subliniate cu ajutorul unor exemple de succes. Programul mai cuprinde experimente educativ-distractive care vor ilustra noțiuni, principii și aplicații ale fizicii, chimiei și biologiei, inclusiv unele privind sănătatea umană și proiecte STEM dezvoltate de profesori din învățământul preuniversitar și prezentate la Festivalul Național Science on Stage România (Cluj-Napoca, 29 septembrie 2023).
Bistrița – vineri, 29 septembrie / Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița și extensia Bistrița a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” Târgu Mureș (13:00 – 17:00)
Acțiunea Research for Health, changing lives – calea de la cercetare la viață va conecta elevi de liceu interesați de o carieră în cercetare sau practică științifică, în special în domeniul medical, dar și elevi dornici să afle mai multe din tainele acestei lumi fascinante, la modele de specialiști care ”dau” viața în fiecare zi și invenții care schimbă lumea.
Baia Mare – vineri, 29 septembrie / Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” (11:00 – 13:00) și Muzeul de Științe Astronomice (Planetariul) (18:00 – 23:00)
Organizatorii vor vorbi publicului larg despre cercetări privind utilizarea mineralelor în susținerea sănătății umane. Dar, nu doar Geologia medicală va fi punctul de atracție al evenimentului ci și spectacolul digital ”Dark side of light”, produs intelectual realizat într-un consorțiu de planetarii europene, printre care și partenerul local ReCoNnect Baia Mare, Muzeul de Științe Astronomice (Planetariul).
Carei – vineri, 29 septembrie / Castelul Károlyi (10:30 – 14:15)
În decorul fascinant al monumentului de arhitectură din localitatea Carei, județul Satu-Mare, se va desfășura Conferința internațională ,,Impactul micro și macro plasticului asupra râului Someș și implicit asupra sănătății populației. Performanțe în evaluarea gradului de poluare a râului Someș cu microplastic” organizată de partenerul local ReCoNnect, Asociația EcoHuman”Life Tree” Satu Mare, cu aportul unor colaboratori din România și Ungaria.
Noaptea Cercetătorilor Europeni are loc anual în peste 300 de orașe europene. În România, anul acesta, consorțiul ReCoNnect va organiza activităţi în 20 de locații:
Vineri, 29 septembrie:
● Baia Mare, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” și Muzeul de Științe Astronomice
● Bistrița, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița și extensia Bistrița a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” Târgu Mureș
● Brăila, Facultatea de Inginerie și Agronomie
● București, Parcul Liniei, Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Muzeul Geologic Național
● Buzău, EUROCAMPUS
● Carei, Castelul Károlyi
● Galați, Campusul Științei
● Pitești, Centrul Regional de Cercetare Dezvoltare pentru Materiale, Procese și Produse Inovative
● Râmnicu Vâlcea, River Plaza Mall
● Rupea, Geoparcul Aspirant UNESCO Carpaterra, Cetatea Rupea
● Sântămăria Orlea, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Centrul comunitar Sânpetru
● Suceava, platoul din fața Universității Suceava
Sâmbătă, 30 septembrie:
● Cluj-Napoca, Casino Centrul de Cultură Urbană, Parcul Central
● Berca, Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, Târgul comunal Berca
● Solca, Liceul Tehnologic ”Tomsa Vodă”
● Horezu, Geoparcul Aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte, Liceul „Constantin Brâncoveanu”
● Măgurele, Piața Centrală
● Siret, platoul din fața Colegiului Tehnic „Lațcu Vodă”
● Târgu Neamț, Amfiteatrul de la Cetatea Neamț
● Timișoara, Observatorul Seismologic Timișoara
Transmisiunea live de la evenimentele din cele 20 de locații va putea fi urmărită pe Facebook și Youtube (pe canalul Comunitatea Educație pentru Știință).
ReCoNnect – Research for Health (HORIZON-MSCA-2022-CITIZENS-01, G.A. nr. 101061680) se înscrie în seria Acțiunilor Marie Sklodowska-Curie al programului cadru Horizon Europe al Uniunii Europene și este organizat într-un consorțiu din care fac parte Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul de Științe Spațiale, Institutul de Fizică Atomică, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați.
Consorțiul ReCoNnect organizează în fiecare an o serie de evenimente dedicate promovării științei și educației pentru știință, printre care: – Concursul Național de Știință ReCoNnect – Noaptea Cercetătorilor Europeni – Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele – Școala Altfel ReCoNnect – Conferința Națională a Comunității Educație pentru Știință
Pentru mai multe informații – ReCoNnect – Research for Health:
Nicoleta Brișan – coordonator regional ReCoNnect
0740.09.71.74
nicoleta.brisan@ubbcluj.ro
Anamaria Nicola – responsabil comunicare
0722.69.79.66
anamarianeagu@fjsc.ro
https://noapteacercetatorilor.educatiepentrustiinta.ro/