Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă prima poziție în țară și poziția 675 la nivel internațional în clasamentul american al universităților, US News Best Global Universities, dat publicității marți, 26 octombrie 2021 (https://www.usnews.com/education/best-global-universities/romania).
„Și în anul 2021 UBB are cea mai bună performanță academică în țară, ceea ce mă bucură. Mă bucur pentru comunitatea noastră academică, care are astfel eforturile onorate, pentru tinerii din țară și din afara țării, care au în UBB o instituție integrată internațional unde să studieze și să se formeze ca specialiști și buni cetățeni, și pentru țară, UBB asigurând avantaje competitive României la nivel internațional în diverse domenii. În lume există aproximativ 30.000 de universități și aproximativ 11 rankinguri globale ale universităților acreditate de IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence. Cele 11 rankinguri sunt reunite în țară în Metarankingul Universitar, în care, din 2016, anual, UBB ocupă prima poziție. Între cele 11 rankinguri, the “Big Five” sunt însă ARWU/Shanghai (UBB prima/singura din România în 2021), Leiden (UBB pe prima poziție în țară în 2021), QS (UBB prima din România în 2021, alături de Universitatea din București/Universitatea de Vest din Timișoara), THE (UBB pe poziția a treia în țară în 2021) și US News (UBB pe prima poziție în țară în 2021).”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
US News Best Global Universities este unul dintre cele mai importante clasamente internaționale care ierarhizează universitățile pe baza performanțelor academice, dar și în funcție de reputația globală și regională a acestora. Clasamentul general US News Best Global Universities include în acest an cele mai bune 1.750 de universități din 90 de țări ale lumii, ale căror performanțe au fost analizate în funcție de 13 indicatori vizând reputația globală și regională a cercetării, publicațiile și manifestările științifice, impactul și numărul total al citărilor și colaborările internaționale.
***
UBB este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de cinci ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii, cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate „world-class” (QS*****) din România, iar din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene „world-class/research-intensive”.