
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca s-a clasat pe locul 962 dintr-un total de 21.462 de universități evaluate în anul 2025 de organizația Center for World University Rankings (CWUR). Această performanță confirmă poziția de lider național a UBB și plasează universitatea în primele 4,5% instituții de învățământ superior la nivel global.
Clasamentul CWUR evaluează universitățile pe baza a patru categorii de indicatori care măsoară calitatea educației (25%), angajabilitatea absolvenților instituției (25%), distincții academice de top ale cadrelor didactice și de cercetare ale universităților (10%), respectiv calitatea cercetării științifice cu accent special asupra impactului internațional al publicațiilor științifice (40%).
„Ne bucurăm că UBB reușește nu doar să se mențină în top 1000 mondial și pe primul loc în țară, ci și să-și îmbunătățească ușor poziția față de anul trecut ceea ce reprezintă o confirmare a rezultatelor generate de eforturile constante ale universității noastre de a dezvolta performanța în activitățile didactice și de cercetare. La nivelul universității noastre monitorizăm atent toate clasamentele internaționale relevante ale universităților, inclusiv rankingul CWUR, clasamente ce reprezintă în același timp un instrument valoros pentru a evalua continuu prestația universității noastre în context internațional” – a declarat prof. univ. dr. Szász Levente, prorectorul UBB responsabil cu asigurarea calității și antreprenoriat.
Rezultatele detaliate pot fi consultate pe pagina de web CWUR: https://cwur.org/2025.php.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.