19 mai 2026
Istoric, clubul sportiv „U Cluj” (Clubul Sportiv Universitatea Cluj-Napoca) și echipa de fotbal „U Cluj” (F.C. Universitatea Cluj) s-au născut din și în relația cu Universitatea românească din Cluj, al cărei succesor legal este UBB.
Onorând această istorie, UBB, alături de Primăria Cluj-Napoca și de celelalte universități publice din Cluj-Napoca au fondat, susțin cu diverse resurse și conduc echipa de fotbal „U Cluj”.
În sezonul 2025-2026, echipa de fotbal „U Cluj” a obținut performanțe remarcabile, atât în campionat (obținând titlul de vicecampioană după 93 de ani), cât și în cupă (finalistă), calificându-se în preliminariile Europa League, a doua competiție fotbalistică a Europei din punctul de vedere al importanței, performanțe care devin excepționale, dacă le raportăm la bugetul mai mic avut în comparație cu bugetul altor cluburi mari din țară.
„Îmi face plăcere să felicit în primul rând echipa noastră de fotbal pentru performanța deosebită în acest sezon, atât în campionat, cât și în Cupa României, performanță care îi asigură un loc în competițiile europene, dar și pe cei care au fost alături de echipă în acest drum spre succes. Iar în spiritul „U Cluj” îi felicităm și pe cei care ne-au întrecut, dar și pe toți cei care au participat la competiție, mai ales pe cealaltă echipă clujeană”, declară, cu această ocazie, rectorul UBB, prof. univ. dr. psiholog Daniel David, reluând mesajul pe care l-a dat constant cu ocazia unor performanțe ale echipei: „Reiau mesajul meu anterior pentru „U Cluj”, pentru a-l stabiliza în mintea și inima echipei și suporterilor. Spuneam că Rectorul universității românești din Cluj, profesorul Iuliu Hațieganu, a trasat în perioada interbelică viziunea inițială pentru mișcarea sportivă clujeană “U”, formulată astfel: <Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoși. Nu record, ci armonie, nu ură, ci camaraderie. Nu victorie personală, ci victoria națiunii. Nu speculă, ci jertfă>. Aducând acest mesaj tradițional în actualitate, l-am completat afirmând că < Scopul nostru este de a crea oameni sănătoși, dar când se poate și campioni. Și armonie, dar când se poate și record. Și victorie personală, alături de victoria națiunii. Nu ură, ci camaraderie. Nu speculă, ci jertfă. Așadar, da, în primul rând caractere, care însă să tindă mereu, rațional, fără obsesie și cu plăcerea drumului, spre statutul de campioni! >”.
Felicitări, “U Cluj”! Succes în Europa League și succes în Supercupa României!
UBB va fi în continuare în echipă, alături de echipă!
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 445 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de mai mulți ani UBB ocupând primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

- Sursa foto: FC Universitatea Cluj / Facebook

