Universitatea Babeș-Bolyai organizează cea de-a 54-a ediție a Cursurilor Internaționale de Vară de Limbă și Civilizație Românească

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Centrul de Cooperări Internaţionale și Facultatea de Litere, organizează cea de-a 54-a ediție a Cursurilor Internaționale de Vară de Limbă și Civilizație Românească, în perioada 7–25 iulie 2025.

UBB este o instituție publică de învățământ superior care își asumă misiunea de a sprijini dezvoltarea culturală a comunității locale, regionale, naționale și internaționale. Promovând multiculturalismul ca model de funcționare și dezvoltare, Universitatea răspunde atât nevoii de a continua o tradiție academică solidă, cât și idealurilor unei Europe unite. Diversitatea lingvistică și culturală reprezintă o trăsătură distinctivă a UBB, conferindu-i unicitate în peisajul academic românesc și european. Această viziune reflectă, în structura instituțională a Universității, multiculturalismul Transilvaniei și principiul „unității în diversitate” promovat de Uniunea Europeană.

În acest context, promovarea limbii române ca limbă europeană capătă o importanță deosebită. La începutul anilor ’70, Universitatea Babeș-Bolyai a inițiat organizarea acestor cursuri internaționale de vară, menite să contribuie la diseminarea limbii și culturii române în lume. Între anii 1997 și 2023, edițiile cursurilor au reunit aproximativ 900 de participanți din peste 55 de țări, printre care Albania, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Brazilia, Canada, Egipt, Franța, Germania, India, Israel, Japonia, Maroc, Polonia, Republica Moldova, Spania, Italia, SUA, și multe altele.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.