Vernisajul expoziției de pictură „In memoriam Vasile Leordean”, organizat la UBB

Universitatea Babeș-Bolyai în colaborare cu Universitatea de Artă și Design și Clubul Rotary Parc Cluj-Napoca organizează miercuri, 21 martie 2018, vernisajul expoziției de pictură „In memoriam Vasile Leordean”.

În cadrul acestui eveniment vor fi redate șaisprezece lucrări de artă din colecția privată Doina și Vasile Leordean, semnate de nume sonore ale picturii românești.

Evenimentul va avea loc la Galeria „Paul Sima” a Universității Babeș-Bolyai, din cadrul Clubului Casei Universitarilor (str. Em.de Martonne nr.1).

Expoziția poate fi vizitată în perioada 21 martie – 20 aprilie 2018, de luni până vineri, între orele 11:00-13:00. Intrarea este liberă.